Volei: O victorie grea

* UNIC- SCM U Craiova 3:1 (20:25, 28:26, 25:17, 27:25)

UNIC s-a impus greu şi cu emoţii în primul meci din 2013, în care a întâlnit, vineri, pe SCM U Craiova. Oltencele au condus în Polivalentă după un set pe care l-au controlat în totalitate. Gazdele şi-au revenit anevoios, dar au reuşit să oprească Craiova, care părea hotărâtă să ia totul şi din partida retur. Formaţia vizitatoare a avut prima şansă în cel de-al doilea parţial, în care a condus cu 24:23. Andreea Marin a atacat însă cu punct şi a anulat avantajul adversarelor. A fost rândul UNIC-ului, apoi, să piardă o minge de set, i-a urmat Craiova, pentru ca acelaşi centru pietrean şi Zanfir să încheie parţialul cu un blocaj şi un atac. Craiovencele s-au resimţit şi au cedat mai uşor cel de-al treilea act. Echilibrul a reapărut în setul patru, dar a durat până aprooape de cel de-al doilea time-out tehnic. Craiova s-a desprins prima (17:12, 22:16) şi meciul părea să se îndrepte spre tie-break , la 21:24. Andreea Marin a servit bine pentru UNIC, care a recuperat şi a condus cu 25:24. Craiovencele, sancţionate cu un cartonaş galben, au greşit de două ori în acest final strâns, iar Zanfir şi-a blocat fostele coechipiere pentru o victorie de trei puncte a pietrencelor.

UNIC a început returul cu o formulă mult schimbată. Noutăţile din sextetul de start au fost Liana Smărăndache, Andreea Marin, titulară din nou pe postul de centru, Adina Stanciu, care jucase un singur meci în tur, şi Ecaterina Ghiţă, folosită ca libero, alături de Mihaela Albu. Iar din setul unu, a intrat şi Roxana Lupu (fostă la Alba Blaj) pe postul de extremă. Toate aceste schimbări au influenţat evoluţia formaţiei pietrene, dar echipa a arătat un plus cu noile venite, ca aport individual. Mai mult, cei doi antrenori au şi alternative în cazul în care se impune o schimbare.

Florin Chirilov, coordonator UNIC: „A fost o victorie foarte grea, muncită. Am stat împreună aproape două săptămâni, în cantonament, doar pentru acest meci, să ne putem lua revanşa. Suntem o echipă nouă, dar sperăm ca jocul să ne iasă din ce în ce mai bine”.

Daniel Banu, antrenor UNIC: „Sunt puncte foarte importante. Mă bucur că jucătoarele s-au putut mobiliza pentru a câştiga seturile doi şi patru. Mergem pe un drum bun, după o perioadă de pregătire scurtă”.

UNIC (antrenori Daniel Banu şi Mihaela Voivod): Florina Chirilov, Cristina Zanfir, Andreea Marin, Liana Smărăndache, Raluca Purice, Adina Stanciu şi Ecaterina Ghiţă- libero; au mai jucat Mihaela Albu (libero) Roxana Lupu, Raluca Pichiu, Liliana Curcă;

SCM U Craiova (antrenor Mircea Dudaş): Aline Galan, Adriana Vâlcu, Adriana Bobi, Mihaela Ilina, Aylin Pereyra şi Ioana Pristavu- libero; au mai jucat Ramona Postea, Andreea Matei şi Ana Udubaşa.

Celelalte rezultate ale etapei a 13-a: Dinamo Bucureşti- Medicina Târgu Mureş 3:2, CSM Bucureşti- CSM Lugoj 3:1, U Cluj- Tomis 2004 Constanţa 0:3 şi Volei Alba- CSM Sibiu 3:0.