Volei: Naţionala îşi face bagajele

* Cei 17 jucători şi antrenorii vor lăsa Piatra Neamţ pentru Izvorani, unde vor disputa patru jocuri de pregătire înaintea preliminariilor Campionatului Mondial

Naţionala de volei a României îşi încheie pregătirea la Piatra Neamţ, astăzi. Stagiul a început pe 6 mai, cu 20 de jucători. Trei au părăsit cantonamentul după o săptămână: Vlad Cuciureanu (Explorări Baia Mare), Silviu Suson (Unirea Dej) şi Adrian Georgescu (U Cluj). Apariţia de ultim moment în lotul pregătit de Dan Gavril, Mircea Abraham şi Ovidiu Macarie este extrema Marius Ciortea, iar de miercuri se pregăteşte cu seniorii şi pietreanul Codrin Mocanu, abia revenit de la naţionala de juniori.

„Ne-am antrenat bine la Piatra Neamţ, unde am avut toate condiţiile unui stagiu reuşit. Jucătorii au venit în stadii diferite de pregătire, pentru că unii au terminat competiţiile mai devreme, alţii mai târziu. Din fericire, nu am avut nici o accidentare în lot. Au plecat trei jucători din alte motive, iar după jocurile de verificare vom definitiva lotul pentru preliminariile din Belgia”, a declarat antrenorul Dan Gavril.

Dintre cei 17 jucători, între care se află şi patru componenţi ai Municipalului- coordonatorul Vlad Moisa, centrul Codrin Mocanu, extrema Ciprian Viţelaru şi liberoul Rareş Gavril- doar 12 vor face deplasarea în Belgia.

„Încă nu am stabilit strategia pentru aceste patru jocuri amicale, în care vom încerca să găsim cea mai eficientă formulă. Timpul de pregătire a fost scurt. L-am folosit însă la maximum pentru că jucătorii au răspuns bine la ceea ce am lucrat în stagiul de la Piatra Neamţ. Am avut o atmosferă bună şi sperăm ca rezultatele să se vadă în jocurile oficiale”, a mai declarat Dan Gavril.

Naţionala va juca în preliminariile Campionatului Mondial din 2014 cu Belgia, Austria şi Irlanda, în perioada 23-25 mai. Prima clasată se califică direct la turneul final, a doua va merge la baraj.