Volei: Mulna şi Ghiţă, noutăţile UNIC-ului

* Pietrencele intră în cantonament, sâmbătă

UNIC şi-a reluat antrenamentele, ieri, cu două jucătoare noi în lot: Marta Mulna şi Ecaterina Ghiţă. Prima vine din superliga Ucrainei. Are 25 de ani şi evoluează extremă sau universal.  S-a pregătit la Piatra Neamţ şi înaintea pauzei de Crăciun, iar sâmbătă va intra în cantonament alături de celelalte echipiere pietrene.

 Vechiului lot i s-a alăturat, ieri, şi Ecaterina Ghiţă, o extremă de 24 de ani. Voleibalista a evoluat, în turul campionatului, la Volei Argeş Piteşti, la care s-a transferat de la Comision Brăila. Formaţia argeşeană este pe punctul de a de desfiinţa, după mai multe încercări eşuate de redresare.

În situaţia în care Argeşul renunţă, UNIC va relua campionatul o săptămână mai târziu decât programarea oficială.

„Doar neoficial se vorbeşte despre desfiinţarea Argeşului. În acest moment, noi ştim că începem pe 12 ianuarie. Sper să se ia o decizie cât mai curând, care să fie anunţată şi Federaţiei”, a spus antrenorul formaţiei pietrene, Daniel Banu.

Formaţia pietreană a mai trecut printr-o situaţie de genul „uite adversara, nu e adversara” în primul tur al Cupei României. Deşi echipa rivală, Comision Brăila, nu mai exista, lucru cunoscut inclusiv la Federaţia Română de Volei, UNIC a trebuit să se prezinte la joc, să se echipeze şi să suporte şi cheltuielile de arbitraj doar pentru că adversara era înscrisă în competiţie.

Iar acum, pe site-ul FRV, meciul de la Piteşti apare ca programat, fiind stabiliţi deja arbitrii. În retur, fără prima etapă, UNIC mai are cinci deplasări, la Sibiu, Târgu Mureş, Cluj, Lugoj şi Bacăul, iar acasă joacă cu CSM U Craiova, Tomis Constanţa, Dinamo Bucureşti, Volei Alba Blaj şi CSM Bucureşti.