* Municipal şi UNIC joacă în cuplaj, în această după-amiază, la Polivalentă; băieţii îşi apără în faţa campioanei victoria din tur, fetele vor să răzbune eşecul din Oltenia
Noul sezon voleibalistic începe, la Piatra Neamţ, în această după-amiază. Echipele pietrene joacă în deschiderea celei de-a doua etape a returului. UNIC debutează în 2013, deoarece în prima rundă nu a fost programată. Cuplajul din Polivalenta pietreană va începe la ora 17, cu partida dintre Municipal şi REMAT Zalău. Voleibalistele vor întâlni, în cel de-al doilea meci, de la ora 19, pe SCM U Craiova. Două partide foarte importante pentru gazde, promiţătoare, prin prisma mizei şi a rivalităţii, pentru publicul pietrean, care aşteaptă voleiul de mai bine de o lună.
În primul meci al zilei, băieţii îşi apără victoria din tur, când au reuşit să învingă campioana la ea acasă, deşi au fost conduşi cu 2:0. REMAT Zalău vine la Piatra Neamţ mai puternică şi dornică de revanşă, dar şi cu un nou antrenor, Aurel Vlaicu. Acesta a fost instalat în pauza competiţională şi a debutat cu o victorie pe banca zălăuanilor.
„Vlaicu nu are experienţă ca antrenor principal, dar a avut ce învăţa de la Moculescu, în prima ligă a Germaniei. Până acum, se dovedeşte o schimbare benefică pentru Zalău. Jocul lor a crescut mult însă datorită revenirii lui Nagy”, a spus directorul Municipalului, Constantin Niţă, despre schimbările de la zălăuani.
Campioana a făcut modificări şi de nume în lot, iar ultimii veniţi ar putea debuta chiar la Piatra Neamţ. Zalăul nu i-a putut folosi în prima etapă pe brazilienii Barbosa (coordonator) şi Anchieta (secund), dar între timp au sosit actele pentru cei doi. Cu excepţia ungurului Peter Nagy, REMAT a aliniat o echipă românească împotriva Craiovei, dar a învins-o cu 3:0. Zălăuanii au patru victorii consecutive şi au urcat până pe locul 4.
Municipalul (antrenori Dan Gavril şi Nicu Buruş) coboară, în schimb. A ajuns pe locul 9 după eşecul din primul tur, de la Constanţa, şi trebuie să reziste campioanei fără unul dintre titulari. Cristi Iosif este accidentat şi va reveni, cel mai probabil, peste o săptămână, pentru jocul cu CSM Bucureşti.
Nici fetele de la UNIC nu au o misiune foarte uşoară, chiar dacă numele adversarei sună ceva mai blând: SCM U Craiova. Oltencele s-au impus în tur cu 3:0, dar jucătoarele UNIC-ului doresc să demonstreze că acea partidă a fost un accident. Gazdele din această seară abordează disputa cu o echipă mult schimbată, motivată de dorinţa de revanşă, dar mai ales de situaţia din clasament.
„Eu sunt convins că vom câştiga. Nici nu avem alternative. Craiova nu era de speriat nici în tur, cred că puteam câştiga şi atunci, dacă echipa era mai atentă. Vreau să jucăm bine şi să legăm victoriile de acasă cu cele din deplasare, de unde nu am câştigat nimic în acest campionat”, a spus finanţatorul UNIC-ului, Vasile Ouatu.
Formaţia pietreană (antrenori Daniel Banu şi Mihaela Voivod) este pe locul opt, la egalitate cu Târgu Mureş, iar dacă învinge Craiova fără să piardă nici un set, îi va lua locul în clasament. Formaţia olteană nu a suferit nici o schimbare în pauza competiţională, spre deosebire de UNIC, care a renunţat la surorile Trach şi le-a luat pe Liana Smarandache (centru), Roxana Lupu (universal) şi Ecaterina Ghiţă (extremă), cărora li se adaugă Adina Stanciu, indisponibilă în tur.