Volei / Jucătorii Municipalului sunt convinşi să rămână cu aceleaşi contracte

voleibalisti

*”Mai mult nu este de unde”, spune directorul grupării pietrene, care aşteaptă răspunsurile până la finalul lui iunie

Municipalul şi-a ofertat toţi cei patru jucători aflaţi la final de contract: Ionuţ Harbuz, Rareş Gavril, Vasile Afloarei şi Vlad Moisa. Conducerea grupării a stat de vorbă cu fiecare în parte pentru a-i convinge să-şi prelungească angajamentele. Nici unul nu a răspuns, dar mai au timp până la finalul acestei luni. Celor patru titulari li s-au oferit aceleaşi contracte, cu promisiunea că vor mai putea exista renegocieri dacă situaţia financiară a clubului se va îmbunătăţi.

„Mai mult nu este de unde”, a declarat Constantin Niţă, directorul Municipalului. „Încă facem eforturi să ajungem la zi cu plata salariilor. Mai sunt restanţe, nu foarte mari, de aceea nu ne puteam angaja să plătim nişte contracte pe care nu ni le permitem. Dacă situaţia se va îmbunătăţi, mai stăm de vorbă”.

Oficialul pietrean nu ştie ca vreo unul dintre aceşti jucători să îşi fi găsit o altă echipă şi speră într-un răspuns favorabil de la toţi. Ridicătorul Vlad Moisa şi liberoul Rareş Gavril au fost văzuţi şi afară în această vară, cu naţionala, în turneul de calificare la Campionatul Mondial.

Municipalul vrea să şi renunţe la un jucător, Cristian Zaha. Tânărul voleibalist nu a confirmat aşteptările şi a fost înştiinţat că îşi poate căuta altă echipă.

Formaţia pietreană se va reuni pe 1 iulie. Singura noutate certă în lot este, în acest moment, centrul Ştefan Lupu, care a terminat junioratul la CSS Fălticeni.

M.D.