Volei feminin

Cadetele joacă la Bucureşti
Voleibalistele cadete de la LPS Unic Piatra Neamţ evoluează de ieri la turneul semifinal al campionatului naţional, care are loc în capitală. Elevele pregătite de Dan Forman şi Carmen Asmarandei fac parte din grupa A, alături de CTF Mihai I Bucureşti, CSS5 Bucureşti, CSS ACS Donaris 2010 Galaţi, CSV 2004 Tomis Constanţa şi LPS Mircea Eliade Bucureşti. Se joacă după sistemul fiecare cu fiecare, iar primele două clasate merg la turneul final, alături de primele două din celelalte 3 grupe semifinale.
Junioarele evoluează la Tg. Mureş
Şi junioarele de la LPS Unic Piatra Neamţ sunt calificate la turneul semifinal, ele urmând să evolueze săptămâna viitoare, în perioada 19 – 23 martie, la Tg. Mureş. Formaţia lui Dana Forman şi Carmen Asmarandei, care a terminat sezonul regulat pe poziţia a treia în clasamentul seriei A, va întâlni în grupă pe gazdele de la CSU Medecina CNUE Tg. Mureş, CET CNMB Rm. Vâlcea, CS Dinamo Romprest Bucureşti, CNMV Ploieşti şi CNNT Craiova. Formaţia pietreană de junioare este formată aproape în totalitate din jucătoare ce evoluează şi la nivelul cadetelor, mai mici cu 2 ani decât celelalte adversare, iar misiunea lor la Tg. Mureş este una dificilă, dar nu imposibilă, de a se califica la turneul final.