Volei: Doi pietreni au rămas în lotul pentru Mondiale

* Liberoul Rareş Gavril participă pentru prima dată într-o campanie oficială cu naţionala

Municipalul pietrean a rămas cu doi jucători la naţionala României, care va începe, mâine, preliminariile Campionatului Mondial din 2014. Ridicătorul Vlad Moisă (foto) concurează pentru titularizare cu Laurenţiu Vânătoru, de la CSM U Craiova. Tânărul coordonator pietrean are o experienţă internaţională destul de mare, spre deosebire de coechipierul său de club, liberoul Rareş Gavril. La 31 de ani, jucătorul Municipalului participă pentru prima dată la o campanie oficială cu România. Singurul libero din lot, pietreanul va fi titular în cele trei jocuri pe care românii le vor susţine în Belgia.

Municipalul i-a mai avut în pregătire pe Ciprian Viţelaru, aflat la prima sa convocare, şi juniorul Codrin Mocanu.

„Mi-a plăcut mult Viţelaru. Ceea ce l-a dezavantajat a fost lipsa experienţei competiţionale la acest nivel”, a precizat antrenorul naţionalei României, Dan Gavril, al treilea pietrean din delegaţia care pleacă astăzi spre Belgia.

Voleibaliştii au făcut o „escală” la Izvorani după stagiul de la Piatra Neamţ, unde au susţinut trei teste cu Ungaria şi Moldova. Românii au câştigat toate partidele, ultimele două cu 3:0.

„Am dorit iniţial să jucăm patru partide, dar nu ne mai permite timpul. Au fost meciuri bune, care ne-au ajutat să ne edificăm asupra tuturor posturilor. Mai aveam dubii la universali. Foarte multe date despre adversarele din Belgia nu avem. Vom primi ceva materiale înainte de jocuri şi sper ca programul să ne ajute. Jucăm ultimul meci cu Belgia, iar până la acesta ne dorim să atingem vârful de formă cu două victorii”, a mai declarat antrenorul României, Dan Gavril.

Lotul care pleacă, astăzi, în Belgia, numără 12 jucători: Vânătoru (Craiova) şi Moisa (Municipal P. Neamţ)- coordonatori; Tofan (Unirea Dej), Matei (Nice)- universali; Mihalcea (Zalău), Laza (Constanţa), M. Gheorghiţă (Zalău)- centri; Ciortea (Police Team), Bala (Craiova), Borota (Craiova), Tebieş (Zalău)- extreme; R. Gavril (Municipal P. Neamţ)- libero.

România va debuta, în turneul din Belgia, pe 23 mai, contra Irlandei, iar în al doilea meci va întâlni Austria. Partida cu Belgia, ultima, este considerată derby-ul grupei. Prima clasată se califică în faza a treia a competiţiei, ocupanta locului doi va avea de trecut un tur suplimentar.