Volei Club s-a înclinat și la Galați

vcm1Arcada Galați – VCM LPS Piatra Neamț 3-0 (13, 19, 19)

Voleibaliștii de la VCM LPS Piatra Neamț au pierdut cel de-al treilea meci consecutiv în campionat, după 0-3 sâmbătă, în deplasare cu Arcada Galați, în etapa a treia a diviziei A1.

E clar că startul de sezon nu le priește elevilor lui Nicu Buruș, care au pierdut toate cele 3 întâlniri, cu Steaua, Tricolorul Ploiești și Arcada Galați, timp în care au câștigat un singur set și au pierdut 9. Startul de campionat seamănă deocamdată cu cel din stagiunea trecută, atunci când municipalul pietrean a acumulat un singur punct pe toată durata turului. Cei drept, sâmbătă la Galați, formația din Piatra Neamț a întâlnit un adversar redutabil, considerat de specialiști favorit la cucerirea titlului de campioană. După ce a câștigat primele două confruntări doar cu 3-2, de această dată, voleibaliștii gălățeni au evoluat mult mai bine în fața pietrenilor și au debutat perfect în meci, cu un prim set câștigat destul de lejer la 13. Iosif și compania au reușit ulterior să mai echilibreze partida, au pus probleme gazdelor în actul al doilea, dar tot Arcada a triumfat după ce s-a impus cu 25-19. Setul al treilea a avut cam aceleași coordonate, gazdele au fost la conducere, oaspeții au încercat să revină, dar s-a terminat tot 25-19 pentru un 3-0 scurt pentru Arcada Galați.

Din păcate, voleibaliștii pietreni au făcut unele greșeli și la acest meci, care până la urmă au fost decisive, iar noii veniți, Laza, Veber, Shimanski sau Boiko încă nu s-au integrat sută la sută în ceea ce dorește antrenorul Nicu Buruș.

Deocamdată, Volei Club și Știința Bacău rămân singurele echipe fără puncte acumulate în 3 etape, sunt în subsolul clasamentului, iar programul în continuare se anunță unul greu pentru pietreni, în condițiile în care toate formațiile s-au întărit, rezultatele sunt destul de strânse și fiecare duel se anunță extrem de dificil. Runda viitore, programată sâmbătă, 29 octombrie, pietrenii vor evolua pe teren propriu cu Unirea Dej, grupare care a început și ea slab sezonul, și care a strâns un singur punct în 3 etape.

Rezultate, etapa III

Arcada Galați – VCM LPS Piatra Neamț 3-0 (13, 19, 19)

Steaua București – Știința Baia Mare 3-0 (19, 20, 25)

Unirea Dej – Banatul Caransebeș 2-3 (-17, 17, -9, 17, -13)

Tricolorul Ploiești – Știința Bacău 3-1 (-22, 22, 20, 21)

Universitatea Cluj – CSM București 1-3 (-15, -19, 28, -18)

Municipal Zalău – SCM Craiova, s-a jucat aseară de la ora 19.30

Clasament

1.Steaua București  3  3  0  0  0  9p

  1. Tricolorul Ploiești 3 3  0  0  0  9p
  2. Arcada Galați 3 1  2  0  0  7p
  3. CSM București 3 2  0  1  0  7p
  4. SCM Craiova 2 2  0  0  0  6p
  5. Municipal Zalău 2 1  1  0  0  5p
  6. Universitatea Cluj 3 1  0  0  2  3p
  7. Banatul Caransebeș 3 0  1  1  1  3p
  8. Știința Baia Mare 3 0  0  1  2  1p
  9. Unirea Dej 3 0  0  1  2  1p
  10. VCM LPS Piatra Neamț 3 0  0  0  0  0p
  11. Știința Bacău 3 0  0  0  0  0p

 

Handbal

LPS Piatra Neamț a pierdut în capitală

CSM II București – LPS Piatra Neamț 34-25 (18-8)

Runda a șasea a diviziei A de handbal masculin a fost una nefastă pentru LPS Piatra Neamț, grupare care a cedat sâmbătă la o diferență de 9 goluri, scor 25-34, partida din deplasare cu formația a doua a clubului CSM București. Chiar dacă veneau după o perioadă fastă în campionat, unde au câștigat ultimele două jocuri la rând, elevii lui Stelian Bursuc nu au reușit să se impună și pe terenul bucureștenilor, o formație care a beneficiat și de jucători de la prima echipă. Duelul a început bine pentru gazde, care au trecut în avantaj încă din debut, iar după primele 30 de minute aveau deja un avantaj de 10 goluri pe tabelă, scor 18-8. În partea a doua, LPS a jucat ceva mai bine, a mai redus din handicap, dar nu a reușit să evite înfrângerea și astfel bucureștenii au triumfat cu 34-25, ajungând astfel la 4 victorii din 5 posibile. De partea cealaltă, Drugă și compania au rămas cu 6 puncte și au coborât pe locul 8 în ierarhia seriei A.

Campionatul intern se va întrerupe timp de două săptămâni pentru o serie de acțiuni ale echipelor naționale, iar handbaliștii pietreni vor susține următoarea partidă pe data de 5 noiembrie, pe teren propriu cu liderul, Politehnica Iași.

Rezultate, etapa VI

CSM II București – LPS Piatra Neamț 34-25 (18-8)

CSU Târgoviște – Danubius Galați 22-49 (13-21)

CSM Botoșani – Dobrogea II Sud 28-38 (10-16)

Știința Bacău – Atletico Alexandria 42-28 (19-11)

Politehnica Iași – CSM Ploiești, nu s-a jucat

Farul Constanța și CS Buzău au stat

Clasament

1.Politehnica Iași  4  4  0  0  163-85  12p

  1. CSM II București 5 4  0  1  196-131  12p
  2. Farul Constanța 4 4  0  0  114-92  12p
  3. Dobrogea II Sud 5 4  0  1  157-139  12p
  4. Știința Bacău 6 3  0  3  187-178  9p
  5. CS Buzău 5 3  0  2  132-136  9p
  6. Danubius Galați 5 2  0  3  167-130  6p
  7. LPS Piatra Neamț 5 2  0  3  149-144  6p
  8. CSM Botoșani 6 1  0  5  132-207  3p
  9. CSU Târgoviște 5 1  0  4  94-194  3p
  10. CSM Ploiești 4 1  0  3  61-93  1p
  11. Atletico Alexandria 4 0  0  4  97-120  0p

Futsal

Victorie pentru juniorii de la Futsal Ceahlăul

Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – Sănătatea Darabani 6-4 (4-2)

Echipa de juniori de fotbal în sală Futsal Ceahlăul a debutat cu dreptul în noul sezon competițional, după succes de sâmbătă reputat pe teren propriu, cu 6-4, în fața celor de la Sănătatea Darabani. Confruntarea de la sala II Polivalentă a fost una destul de spectaculoasă și interesantă pentru publicul prezent, iar cele două combatante au oferit numai puțin de 10 goluri, 6 trecute în contul pietrenilor iar 4 în contul botoșănenilor. După 4-2 la pauză, gazdele lui Gabi Bucur și Cristi Luca s-au impus la final cu 6-4. Doar 2 dintre jucătorii echipei gazdă și-au trecut numele pe lista marcatorilor, Todiresei și Bârsanu, ambii cu câte un hattrick. Formația de juniori pietreană, sub 19 ani, și-a trecut în cont primele 3 puncte din noua stagiune, iar runda viitoare vor evolua în deplasare cu Internazionale Traian, din Vaslui. În campionatul de fotbal în sală, rezervat juniorilor, sunt 5 grupe a câte 4 formații, fiecare împărțite de zone geografice, sunt două tururi și două retururi, iar primele două se califică în fazele superioare.

 

Fotbal

CSM Ceahlăul a trecut și de Olimpia Grințieș

CSM Ceahlăul – Olimpia Grințieș 4-0 (2-0)

Fotbaliștii de la CSM Ceahlăul Piatra Neamț și-au trecut în cont cel de-al șaselea succes stagional, după 4-0 pe teren propriu cu Olimpia Grințieș, în etapa a șaptea a seriei a doua din liga a cincea. Elevii lui Toader Șteț și Vali Avădanei au avut ceva de muncit pentru a desface lacătul grupării din Grințieș și au marcat primul gol abia în minutul 41, după reușita lui Apostol. Golul le-a dat aripi fotbaliștilor pietreni, care s-au desprins la 2-0 până la pauză după reușita lui Zaharia din minutul 43.

Interesant că la acest joc, care a avut în tribune aproximativ 400 de spectatori, s-a aflat și o galerie a celor de la Grințieș, formată din aproximativ 35 de persoane, care a cântat pe toată durata întâlnirii.

În partea a doua, CSM Ceahlăul a mai punctat de două ori prin Vasile și Arghir pentru un 4-0 categoric, dar în care a avut destul de muncit pentru a obține cele 3 puncte.

Gazdele au început confruntarea de duminică cu Chelaru – Vasile, Smău, Rotaru, Albu – Barb, Pintilie, Lupei, Apostol – Mateiciuc și Zaharia, iar pe banca de rezerve s-au aflat Chiruță, Butunoiu, Ștefănoaia, Roșu, Arghir, Ungureanu, Catrinoi.

După succesul cu cei de la Olimpia, CSM Ceahlăul a ajuns la 18 puncte și s-a desprins în fruntea ierarhiei din seria a doua, la 3 puncte chiar de adversarul de duminică.

În etapa a opta, Apostol și compania vor juca în deplasare cu Energia Pângărați, în timp ce Olimpia Grințieș primește pe teren propriu vizita celor de la Zorile Urecheni. Vom reveni cu amplu reportaj de la acest meci, cu rezultatele finale și clasamentul din seria a doua, în ediția de mâine a ziarului nostru.