Volei Club s-a înclinat în fața Tricolorului

vcmVCM LPS Piatra Neamț – Tricolorul LMV Ploiești 0-3 (-16, -18, -18)

Voleibaliștii de la VCM LPS Piatra Neamț au înregistrat cea de-a doua înfrângere consecutivă în actuala stagiune, din tot atâtea posibile, după 0-3 miercuri după amiază cu Tricolorul LMV Ploiești, în etapa intermediară cu numărul 2 a diviziei A1. După eșecul de pe terenul Stelei, din runda de debut, de această dată, elevii lui Nicu Buruș s-au înclinat în fața propriilor suporteri, dar și în fața unui adversar multinațional, care a avut în sextetul de bază numai puțin de 6 stranieri, și doar un singur român, Florin Voinea. Cu jucători din Brazilia, Serbia, Croația sau Rusia, Tricolorul a făcut legea pe teren la sala Polivalentă, în fața unei formații gazdă care nu se regăsește în acest start de campionat. Se pare că noii veniți la echipă, deși sunt jucători importanți din campionatul intern, cum ar fi Veber sau Laza, nu au reușit încă să se integreze, iar Volei Club suferă în acest debut de sezon.

Confruntarea de miercuri, disputată în fața unui public destul de numeros, a început în nota echilibrului, fiecare dintre cele două combatante conducând pe tabelă la maxim două puncte diferență. A fost 8-6 în primul tiebreack tehnic pentru oaspeții, pietrenii au făcut 3 puncte la rând, s-a ajuns la 12 egal, după care prahovenii au trecut la conducerea jocului, s-au desprins la 21-15, pentru a lua setul destul de clar cu 25-16. La adăpostul primului set, băieții lui Stancu și Marinescu au început bine și actul al doilea și, după 5-5 în debut, Tricolorul s-a desprins la 13-5, gazdele au încercat să revină, au mai redus din handicap, dar nu au putut evita înfrângerea și astfel gruparea ploieșteană a luat setul cu 25-18. Băieții lui Nicu Buruș au cedat definitiv ostilitățile în setul al treilea, Tricolorul a condus de la un capăt la altul, a fost 8-4, 14-8, pentru ca la final să câștige cu 25-18 și să plece astfel cu toate cele 3 puncte de la Piatra Neamț, spre dezamăgirea gazdelor.

„Ne pare rău pentru acest rezultat, dar trebuie să recunoaștem că astăzi am întâlnit o echipă foarte bună, care are șanse la primele locuri. Nici evoluția noastră nu a fost una dintre cele mai bune, se pare că mai avem de muncit, dar sperăm să ne revenim cât mai repede. Campionatul este lung și cred că vom arăta mai bine în partidele următoare“, a spus după meci Constantin Niță, directorul executiv de la VCM LPS.

După înfrângerea de miercuri, Volei Club a rămas fără puncte în acest start de sezon, la fel ca și Unirea Dej sau Știința Bacău, iar sâmbătă va avea un meci mult mai greu, în deplasare, cu Arcada Galați.

În celelalte meciuri ale etapei a doua s-au consemnat rezultate: Știința Baia Mare – Municipal Zalău 2-3, CSM București – Unirea Dej 3-1, Știința Bacău – Steaua București 0-3, Municipal Craiova – Universitatea Cluj 3-0 și Banatul Caransebeș – Arcada Galați 2-3.

 

Handbal

Eșec în fața liderului

CSM Roman – Dunărea Brăila 18-20 (8-10)

Handbalistele de la CSM Roman au suferit cea de-a doua înfrângere în actuala stagiune a Ligii Naționale, după 18-20, miercuri seară pe teren propriu cu Dunărea Brăila, în etapa a șaptea a Ligii Naționale. Așa cum era de așteptat, elevele lui Andon Boshkovski au avut parte de un meci foarte greu în fața liderului din Brăila, singura formație din competiția internă fără înfrângere în acest sezon. Cu toate acestea, romașcancele au început bine duelul de la sala Sporturilor și la un moment dat au condus cu 7-5, dar valoarea adversarului și-a spus cuvântul, iar la pauză Dunărea a condus cu 10-8 pe tabela de marcaj. Elevele lui Costică Buceschi au știut, prin valoare și printr-un joc colectiv foarte bun, să-și mențină acest avanataj de două goluri până la final și, chiar dacă gazdele au dat semne de revenire, s-au impus în cele din urmă cu 20-18 și au ajuns astfel la cea de-a șaptea victorie în campionat, din tot atâtea posibile. Formația de la malul Dunării rămâne lider cu 21 de puncte după succesul de la Roman, unde Tiron a fost cea mai bună jucătoare de pe teren cu 8 reușite. De la formația gazdă s-a remarcat muntenegreanca Jasna Toskovic, autoare a 7 goluri, iar Irina Glibko a punctat de 6 ori. CSM Roman a coborât pe locul 8 în ierarhia internă, are 9 puncte, iar runda viitoare va evolua în deplasare cu SCM Craiova. Pentru Stoleru și compania urmează o perioadă foarte încărcată și grea, cu partide în campionat și cupele europene. Duminică, handbalistele de la Roman vor întâlni în deplasare pe Alba Fehervar, în returul din turul al doilea al Cupei EHF. CSM Roman va avea o misiune grea în acest joc, în condițiile în care are de recuperat două goluri, după ce a pierdut manșa tur de acasă cu 27-25.

Tot în etapa a șaptea a Ligii Naționale s-a mai jucat un meci, CSM București – Cetate Deva 38-21.

Celelalte partide vor avea loc sâmbătă și duminică după următorul program: Danubius Galați – Universitatea Cluj, CSM Ploiești – HCM Râmnicu Vâlcea, Unirea Slobozia – Măgura Cisnădie, HC Zalău – SCM Craiova și CSM Bistrița – Corona Brașov.

Fotbal

Juniorii II de la LPS merg perfect în campionat

LPS Piatra Neamț – LPS Vaslui 5-0 (2-0)

Fotbaliștii juniori II de la LPS Piatra Neamț au înregistrat o nouă victorie în campionatul național, după 5-0 pe teren propriu cu colegii de la LPS Vaslui, în etapa cu numărul 11. Neînvinsă de etape bune, trupa pietreană a făcut un joc excelent și în fața vasluienilor, pe care i-au condus cu 2-0 la pauză, iar la final s-au impus cu 5-0. Golurile elevilor lui Gabi Rădulescu au fost marcate de Sârbie, Olteanu, Hodorogea, Agafiței și Iorga, iar după această a opta victorie stagională, LPS are 26 de puncte și se menține în continuare pe poziția a doua în clasamentul seriei A, la doar două puncte în spatele liderului, Atletico Vaslui.

„A fost un joc bun din partea băieților, au respectat în totalitate tot ceea ce le-am cerut, iar în consecință au obținut un succes meritat și scontat. E bine că rămânem acolo în primele locuri, dar trebuie să rămânem concentrați și la următoarele meciuri. Felicitări tuturor și sperăm să obținem un rezultat pozitiv și sâmbătă pe terenul celor de la AFC Botoșani“, a spus antrenorul Gabi Rădulescu.

În disputa cu cei de la Vaslui, LPS Piatra Neamț a evoluat cu Florea – Moroșanu, Ilie, Andreș, Sârbie – Olteanu, Agafiței, Pântea, Hodorogea – Gabor și Curpăn, iar ulterior au mai intrat Rusu, Muftuoglu, Monoranu, Strâmbei și Iorga.

 

Hipism

Medalii pentru Romsilva Târgu Neamț la concursul de la Prejmer

Sportivii de la cluburile Romsilva Târgu Neamț și Frații Jderi s-au remarcat încă o dată la concursul național de sărituri peste obstacole care a avut loc în județul Brașov, în localitatea Prejmer, competiție care a avut loc la finele săptămânii trecute și care s-a desfășurat la categoriile juniori debutanți, cai de 4 ani și tineret. Astfel, la categoria cai 4 ani, Ionuț Leonte, cu calul Cristian, a cucerit medalia de bronz după un concurs foarte bun. La copii, Claudiu Filip, cu Ogică, a obținut medalia de aur, iar la tineret, Ștefan Leonte, cu calul Bolandro, s-a clasat în final pe poziția a cincea. Primii 2 sportivi au concurat pentru Romsilva Târgu Neamț, iar Ștefan Leonte a concurat pentru Frații Jderi. Competiția din județul Brașov încheie un an competițional destul de bun pentru sportivii din Târgu Neamț, care s-au remarcat atât în întrecerile naționale cât și în cele internaționale.

„Suntem mulțumiți pentru ceea ce am realizat la Brașov, mai ales la categoria cai 4 ani, unde Ionuț Leonte cu calul Cristian a obținut un frumos loc 3. A fost un concurs tare, suntem bucuroși pentru ceea ce am realizat și îi felicit pe toți sportivii noștri. A fost un an destul de bun, în condițiile în care este greu să ții pasul cu caii din străinătate. Noi am reușit să ne descurcăm cu caii noștri, toți au confirmat, dar mai este de muncă. Per total suntem mulțumiți“, a declarat antrenorul Leonte Grădinaru.

Sportivii de la Târgu Neamț au confirmat și la Prejmer, după ce în urmă cu aproximativ două săptămâni au cucerit medalia de aur, în proba pe echipe, la finala Campionatului Național de Seniori de la Adunații Copăceni. Acolo, echipa formată din Bogdan și Ștefan Leonte, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cu caii Bolandro și Cristala.