Volei: Băieţii, blocaţi de zăpadă

* CSM Bucureşti- Municipal P. Neamţ va fi reprogramată pe 12/13 februarie sau la finalul returului

Municipalul nu a mai ajuns în capitală, unde ar fi trebuit să întâlnească, sâmbătă, pe CSM Bucureşti. În timpul deplasării, vineri, pietrenii au fost opriţi la Adjud, din cauza drumului înzăpezit şi a viscolului. Echipa a aşteptat mai multe ore o eventuală reluare a traficului, dar a fost nevoită să se întoarcă la Piatra Neamţ. Oficialii au anunţat clubul gazdă şi Federaţia Română de Volei, iar partida va fi reprogramată.

„Sunt două variante: să jucăm între 9 şi 16 februarie sau după încheierea returului, înainte de play-off. Cred că ar fi mai bună prima, dar depindem de acordul celor de la CSM Bucureşti”, a precizat directorul Municipalului, Constantin Niţă.

În etapa a 14-a, s-au jucat toate celelalte partide, încheiate cu rezultatele: REMAT Zalău- Tomis Constanţa 0:3, U Cluj- SCM U Craiova 0:3, Dinamo Bucureşti- Ştiinţa Explorări Baia Mare 2:3 şi Phoenix Şimleul Silvaniei- Unirea Dej 3:1.