Volanul, în mâinile unor inconștienți

La data de 26 iulie, polițiștii rutieri au depistat mai mulți șoferi care fie consumaseră alcool înainte de a se urca la volan, fie aveau suspendat dreptul de a conduce. Un tânăr de 27 de ani, din Urecheni, care conducea un autoturism pe DJ 155I, din localitatea Petricani, avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, astfel încât s-a ales cu dosar pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În aceeași zi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Roman au depistat în trafic un romașcan, de 60 de ani, care conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, din Roman. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Piatra- Neamț au depistat în trafic un șofer băut. Puțin după miezul nopții de 26 spre 27 iulie, un localnic, de 48 de ani, a fost surprins în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Stamatin, din Piatra-Neamț, având, conform rezultatului testării, 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Geanina NICORESCU