Săptămâna trecută a fost o săptămână plină de ședinte la domiciliu, la persoane care sufereau de diferite dizabilități, fiindu- le foarte greu să ajungă la spital pe forțele proprii, pentru a le face un referat psihologic pentru comisia medicală (așa cum cere legea). Ce m-a uimit pe mine cel mai mult a fost renunțarea la lupta pentru viață și pasivitatea pacientului. Am observat o dependență puternică a bolnavului față de familia lui, de medicamente, dar, în același timp, în mod paradoxal ,am sesizat o speranță și o voință de a trăi.
Oameni puternici care s-au prăbușit
Îmi este greu să descriu în cuvinte și să-mi amintesc cazurile, pentru că nu în acest fel vreau ca eu să-mi petrec ultima perioadă a vieții mele. Am văzut persoane din toate statuturile sociale, care au condus în perioada lor și au avut un cuvânt foarte puternic de spus, directori, doctori, persoane de știință dar și persoane simple. Ei au stau în pat aproape 24 ore, neavând o activitate care i-ar putea vindeca, devin pasivi, singura lor activitate fiind privitul la televizor. Nu sunt tentați să iasă afară, sa respire aer curat sau măcar să-și rezolve nevoile fizice elementare. Cel mai plăcut lucru pentru ei este atunci când adorm și când nu sunt deranjați de nimeni.
Surpriza neplăcută a venit pentru mine de la familia lor care renunță la lupta pentru vindecare la fel de ușor ca și bolnavul, încearcă să facă față la toate nevoile bolnavului și nefiind specializați în tratarea bolnavilor, obosește…
Nu e de mirare că aceste persoane, prin pasivitatea lor , prin renunțarea loc la lupta pentru a supraviețui, intră într-un cerc vicios care are ca urmare, mai devreme sau mai târziu, plecarea din această lume într-o lume mai bună, sperăm noi…
În acest cerc vicios, imunitatea corpului și cognitiva scad din ce în ce mai mult. Este adevărat ca simțurile noastre (mai ales cele vizuale si auditive) devin și ele mai slabe, în loc să încercăm să compensăm aceste simțuri prin diferite metode medicale: aparat auditiv, ochelari mai puternici, și ne lăsăm în voia sorții sau renunțăm din diverse motive financiare. Iar în momentul în care aceste problem apar, suntem mai puțin comunicativi, începe să nu ne pese de cei din jur.
Renunțarea
Una din persoanele pe care le-am vizitat , s-a plimbat pe strada și la un moment dat a căzut ( a alunecat pe gheață). A fost nevoită să fie supusă unei operații chirurgicale ortopedică și au trecut câteva luni foarte grele pentru ea, recuperarea a fost înceată. Dar atunci când a devenit independent, a încercat să meargă la toaleta și acolo s-a întâmplat a doua alunecare. Soția l-a găsit peste o jumătate de oră pe podea. A venit salvarea și a fost nevoit să treacă o altă operație …. Dar din acest moment, a renunțat la luptă, nu mai vrea să facă nici o reabilitare, a devenit negativist atât cu el cât și cu familia sa. Mă uit la omul care a fost unul dintre cei mai apreciați doctori din județ și nu-mi vine să cred cât de ușor renunță la această luptă cu viața..
Delăsarea
Am ajuns să vizitez un domn de vârstă de 74 ani (în parametrii societățăii americane nu este o vârstă foarte înaintată). Domnul avea aprox. 140 kg, umflat pe tot corpul, mai ales pe picioare. Eu de profesie nu sunt medic, dar mi-am dat seama foarte repede că există o problem renală sau de inimă ,,,și într-adevăr s-a confirmat că acest om suferă de inimă, cu diabet tip 2, glicemie mărită și mai multe boli care afectează situația lui. Toate aceste boli nu evidențiază faptul că această persoană nu are voie să se ridice, să facă mișcare, sau să urmărească televiziunea ori să-și facă anumite planuri pentru viața lui. Nu face nimic pentru însănătoșirea lui, nici a merge singur la toaletă din frică să nu va avea putere de a merge până acolo. Din păcate este sprijinit de soția lui care îl susține, de familie și de alți prieteni, care din neștiintă îi sfătuiesc să facă puțină mișcare deoarce îi afectează viața. Si acum eu încep să mă gândesc, ce scurtează mai mult viața; modul în care trăiește el acum sau să ia atitudine în a ține un regim, de a avea un program de exerciții fizice și de a și crea un sistem de ambiții care să-i îmbunătățească viața.
Din păcate, sunt foarte multe cazuri de acest gen cu oameni care renunță la lupta cu viața…
Poate, când se spune că media de viață a crescut în toată lumea, inclusiv în România, ne încălzește un pic sufletul, dar când vedem persoane care au renunțat în totalitate la viață și singurul lucru care îi menține în viață sunt medicamentele care îmbogățesc industria farmaceutică, dar care are o influență negativă asupra acestor oameni.
Acest articol este scris pentru sute de oameni care se află în această situație și care vor începe să în frunte viața și să se lupte cu toate necazurile care apar, fără a le premedita.
Aștept sugestiile și întrebările:
Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamt, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
