* Candidatul USL pe colegiul 2 Piatra Neamț la Camera Deputaților se bazează pe specialiștii din domeniu pentru a redresa sistemul public de sănătate
Doctorul Cristian Petrovici, unul dintre medicii recunoscuți în Piatra Neamț pentru profesionalismul de care dă dovadă în exercitarea meseriei, este alături de candidatul USL Vlad Marcoci și îi susține demersurile de redresare a sistemului sanitar românesc. „Am venit alături de domnul Vlad Marcoci, în încercarea mea de a modifica în bine sistemul nostru sanitar. Mă refer în mod special la îmbunătățirea situației de la Spitalului Județean din Piatra Neamț, care va trece prin schimbări în perioada următoare. Modificările trebuie făcute astfel încât să nu mai avem parte de surprize neplăcute”, spune doctorul Petrovici.
Vlad Marcoci susține că soarta sistemului sanitar va trebui să fie decisă doar în baza situației existente în teritoriu, realitate cunoscută cel mai bine de personalul de specialitate care lucrează în spitale și în unități medicale. „Problema sanitară nu poate să o rezolve Vlad Marcoci, ci specialiștii din domeniu. Mulți reclamă că, în decursul anilor s-au schimbat multe legi, prevederi, s-au rotit multe conduceri la vârful ministerelor și nu întodeauna aceste strategii au fost benefice pentru realitățile din țară”, spune candidatul USL la Camera Deputaților.
Creșterea calității actului medical are nevoie de finanțar
Schimbările preconizate în modul de funcționare a spitalelor pot bulversa din nou sistemul public de sănătate, cu efecte directe asupra calității actului medical, consideră doctorul Petrovici. „De ce să ajungem ca, după noua clasificare, unele spitale să aibă fonduri mai multe și altele mai puține? O operație de apendicită are același preț și la Piatra Neamț, și la Bacău, și la București, dar banii vor fi mai puțin la noi. Sunt de acord că trebuie crescută calitatea actului medical, dar trebuie să ai finanțare. Să ai cu ce, să ai dotarea, salariile să fie modificate, și atunci poți să ceri”, mai spune medicul nemțean.
Problema Spitalului Județean Neamț nu ține doar de responsabilitatea autorităților publice locale, ci poate fi rezolvată și pe cale legislativă. „În momentul în care discut cu niște oameni și-i reprezint, cu siguranță că mă voi bate la București, indiferent dacă sunt pe placul miniștrilor pe care-i vom avea. Pentru Spitalul Județean Neamț nu numai eu, ci și colegii mei vom face același lucru, pentru că, într-adevăr, actul medical este același și la Piatra Neamț și la Bacău”, spune Vlad Marcoci.
„Trebuie susținute inițiativele specialiștilor”
Candidatul USL susține că în procesul de elaborare a legii sănătății va interveni cu amendamentele necesare pentru a opri anumite deficiențe care să transforme Spitalul Județean într-o anexă a sistemului medical regional . „Cea mai importantă inițiativă este legea sănătății. Vreau să lăsăm profesioniștii să decidă în domeniul lor, misiunea noastră fiind aceea de a le susține inițiativele. La acest moment, dacă ar fi să dau calificative sistemului sanitar din România, aș da nota 3 la finanțare, și aș da nota 9 pentru medici, deoarece consider că aici e partea deficitară: cea de finanțare, de organizare. De exemplu, la Spitalul de la Bicaz am scutit cheltuiele legate de apa caldă prin instalații de panouri solare, după care spitalul a fost închis. Trebuie să facem tot posibilul să nu avem spitale fără medici, și să nu avem medici fără instrumentele cu care pot să-și îndeplinească această misiune nobilă”, a concluzionat candidatul USL la Camera Deputaților.