Vizită pe şantierele din Roman

Biblioteca2013

Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, a întreprins sâmbătă, 10 august, o vizită de lucru pe şantierele din oraş pentru a vedea la faţa locului starea investiţiilor aflate în derulare.

Traseul edilului şef a cuprins cele mai importante lucrări de la blocul cu bulină aflat pe „ultima sută de metri” înainte de a fi redat proprietarilor, biblioteca, ştrandul, microhidrocentrala de pe râul Moldova şilucrările la parcările din cartierele romaşcane. Mergând chiar în „inima” şantierului microhidrocentralei primarul a fost impresionat de dimensiunea lucrărilor executate până în acest moment şi în urma discuţiilor purtate cu specialiştii aflaţi la faţa locului a notat trecerea cu bine de ceea ce a fost mai greu în ceea ce priveşte structura „hard” fiind realizată peste 50% din lucrare.

La faţa locului s-a constata faptul că piese importante cum ar fi stavilele metalice şi gonflabile de ultimă generaţie fabricate în Anglia au ajuns pe şantier urmând să fie montate cât mai curând.

Următorul obiectiv aflat pe traseul primarului a fost în apropierea microhidrocentralei, ştrandul aflat de mai bine de o lună în şantier. Şi aici, la ştrand, s-a constatat că lucrările merg bine conform graficelor propuse. Bazinul de înot ce se află în construcţie va fi de dimensiuni olimpice aşa cum şi-a dorit încă din faza de proiectare ambiţiosul primar Leoreanu. „Dacă tot lucrăm şi investim să fie o treabă bună cu care să ne mândrim peste ani” declara primarul în cadrul conferinţei de presă susţinută luni făcând referire la ambiţiosul proiect aflat în derulare în ştrandul oraşului.

Un alt mare şi important şantier este cel de la biblioteca municipală romaşcană unde în acest moment se poate spune că s-a depăşit faza lucrărilor periculoase. Aici, la bibliotecă, primarul a propus ca să fie create zone deschise protejate cu sticlă care să scoată în evidenţă elementele subterane de arhitectură luminate noaptea.

De asemenea au mai fost două propuneri ce urmează a se concretiza odată cu lucrările de refacere a bibliotecii şi a Turnului Florentin. Prima propunere vizează realizarea în faţa scărilor bibliotecii a unei „Rotonde a Scriitorilor” iar cea de a doua propunere constă în amenajarea unui telescop în Turnul Florentin ce va fi deschis vizitatorilor.

Un alt obiectiv vizitat de prim-gospodarul Romanului a fost Staţia de sortare şi de transfer Cordun, proiect de o importanţă vitală pentru romaşcani.

Ca o concluzie a vizitei de lucru întreprinse sâmbătă primarul Leoreanu a propus ca o viitoare conferinţă de presă să se ţină cu jurnaliştii romaşcani pe şantierele marilor investiţii muşatine.

 

Dan VASILIU