Violator condamnat pentru „păcănele“ ilegale

 

Necazurile lui Ion Păun, un patron de bar din Roman, continuă acum după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacău într-un alt dosar. El a fost declarat vinovat de a fi folosit aparate de jocuri de noroc fără să fi deținut licență și autorizație.

Instanța băcăuană i-a respins, ieri, apelul și a menținut hotărârea Judecătoriei Roman. Magistrații l-au condamnat la 3 luni de închisoare și la plata taxei de licență (25.000 lei) și a taxei de autorizare (24.000 lei) aferente celor trei slot-machine care funcționau ilegal când inspectorii ANAF au descins în control la localul său.

Romașcanul este deja în executarea unei pedepse de 7 ani, 6 luni și 10 zile de închisoare pentru viol, tentativă de proxenetism și lipsire ilegală de libertate. Cazul l-a făcut cunoscut opiniei publice în primăvara anului 2014, când, potrivit probelor de la dosar, Păun și alți trei „bărbați“ au sechestrat, violat și torturat o noapte întreagă o tânără de 19 ani, pe care au abandonat-o apoi pe câmp, în frig. „Tratamentul“ a fost aplicat ca urmare a faptului că Loredana Sechel a furat 200 de lei de sub nasul bărmăniței, care a reușit s-o prindă și a predat-o patronului. Acesta și-a chemat un amic, pe Gheroghe Alecu, și pe alți doi tineri (Marius Broască și Dragoș Constantin Lozincă), și cu toții au batjocorit și torturat hoața până spre dimineață, când au dus-o cu mașina pe un câmp și au lăsat-o acolo, au arătat anchetatorii. Alecu execută pedeapsa de cinci ani și jumătate, Broască are prin sentință patru ani și două luni, iar Lozincă 6 ani și 4 luni. (C.I.)