Vine Moş Crăciun la CS Ceahlăul

Moş Crăciun nu i-a uitat nici în acest an pe sportivii de la CS Ceahlăul Piatra Neamţ şi îi va premia pentru munca depusă şi rezultatele foarte bune pe care le-au înregistrat în 2017. Întâlnirea dintre sportivi şi Moş Crăciun va avea loc vineri, 22 decembrie, de la ora 15, în sala mică de la CS Ceahlăul. Fiecare sportiv de la cele 5 ramuri din cadrul clubului, canotaj, atletism, lupte greco-romane, radioamatorism şi karate, se va întâlni cu Moş Crăciun şi îşi va primi cadoul binemeritat. Nu vor fi uitaţi nici antrenorii care au contribuit decisiv la rezultatele obţinute de sportivi, şi a căror muncă s-a văzut la întrecerile internaţionale şi cele naţionale, unde elevii lor au obţinut performanţe notabile. De excepţie sunt performanţele realizate de canotorii pietreni, care au impresionat la campionatul mondial, cel european şi cel balcanic. De altfel, canotajul e din nou „fruncea” la CS Ceahlăul, după ce, pentru al şaselea an consecutiv, o sportivă de la această disciplină a fost desemnată cea mai bună din judeţul Neamţ în 2017. Este vorba despre Andreea Grăpinoiu, care pentru al doilea an consecutiv a fost aleasă sportiva anului la Gala Sportului Nemţean de săptămâna trecută. Începând din anul 2012, de la Dorina Otea, continuând cu Ana Maria Grăpinoiu şi acum Andreea Grăpinoiu, fetele de la canotaj au fost alese cele mai bune la final de an. Tot de 6 ani consecutiv, Valentin Gavril, directorul de la CS Ceahlăul, este ales constant antrenorul anului în judeţ, în primul rând pentru faptul că ştie să descopere sportive care să aibă performanţe în această disciplină sportivă destul de grea şi solicitantă. Medaliile de la mondiale şi europene pe care canotoarele pietrene le-au obţinut şi în 2017 cu echipa României de juniori, arată încă o dată că CS Ceahlăul rămâne în continuare o pepinieră importantă pentru loturile de juniori ale ţării noastre. Şi pentru toate aceste rezultate, dar şi pentru celelalte de la discipline precum atletism, lupte greco-romane, radioamatorism şi canotaj, Moş Crăciun va fi în rândul copiilor de la CS Ceahlăul şi le va oferi cadouri. „Aceste rezultate au venit în urma unei selecţii foarte bune şi a unui plan de antrenament foarte bine pus la punct. De asemenea, au contat şi condiţiile de pregătire şi refacere excelente, aşa cum trebuie făcute în marea performanţă. Având material uman şi dornic să practice sportul de mare performanţă, dornic să ajungă la campionate mondiale, europene sau chiar Jocuri Olimpice, noi profesorii avem nevoie de aceşti oameni să-i găsim şi să-i şlefuim, ducându-i pe treptele performanţei înalte. După ani de muncă, vor apărea şi aceste rezultate pe care ni le dorim de la început. Uitaţi că dintre miile de practicanţi, sau chiar milioane din întreaga lume, reuşim să scoatem campionul, clasându-l pe locuri fruntaşe la întrecerile supreme. Şi iată că aceste titluri mondiale şi europene din 2017 sunt în mijlocul nostru, iar noi trebuie să le stimăm, să le apreciem, şi să le aşezăm acolo unde le e locul şi ne reprezintă oraşul şi judeţul. De asemenea, fără o puternică susţinere financiară, aceste obiective nu pot fi îndeplinite, iar pe noi ne-a ajutat Consiliul Judeţean Neamţ şi Primăria Piatra Neamţ prin proiectele de finanţare, dar şi o serie de persoane fizice. Şi nu în ultimul rând, COSR şi Ministeru Tineretului şi Sportului, au alocat fonduri deosebite pentru obţinerea rezultatelor. Un rol deosebit îl are şi Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, unde convingerea pentru susţinerea canotajului este decisiv. Şi aşa cum îmi place să repet, imnul cântă numai pentru locul întâi, iar noi vrem să avem astfel de sportivi la CS Ceahlăul. Şi pentru că ne apropiem de finalul anului, vreau să le urez tuturor, sportivi, antrenori, colaboratori, sponsori, autorităţi locale şi judeţene, sărbători cu bine şi un An Nou cât mai îmbelşugat”, a declarat Valentin Gavril, directorul de la CS Ceahlăul.

Costel Enache se întâlneşte cu sportivii de la LPS Piatra Neamţ
Unul dintre cei mai tineri şi talentaţi antrenori din liga întâi, Costel Enache, se va întâlni astăzi, la sala de socializare de la clubul de fotbal Ceahlăul cu elevii Liceului cu Program Sportiv din Piatra Neamţ. Evenimentul, care face parte din cadrul proiectului „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ, şi va începe la ora 11. Ales pe locul al treilea în topul celor mai buni antrenori din anul 2017 în campionatul intern, Costel Enache a avut o primă parte a sezonului excelentă la FC Botoşani, echipă la care a ajuns la începutul actualei ediţii a ligii întâi. Fost jucător în generaţia de aur de la FC Ceahlăul, Costel Enache le va vorbi elevilor de la LPS Piatra Neamţ despre importanţa de a face sport şi mişcare şi, de ce nu, să ajungă campioni în disciplinele sportive pe care le practică. Fosta mare atletă, Iulia Negură Olteanu, actualmente antrenor la CS Ceahlăul Piatra Neamţ, a deschis seria întâlnirilor cu elevii din cadrul proiectului „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, pe data de 28 noiembrie. Iulia Negură s-a întâlnit cu aproximativ 100 de copii din clasele a şasea, a şaptea şi a opta de la şcoala generală nr. 5 din Piatra Neamţ.