Vine gerul!

Începând cu acest weekend, în Neamț își va face apariția gerul, cu temperaturi nocturne de chiar și minus 15 grade Celsius. Dar și pe timp de zi pietrenii trebuie să poate haine mai groase, fiindcă afară valorile diurne ale aerului se vor situa între minus 7 și minus 11 grade Celsius. Pe masivul Ceahlău va fi și mai frig, respectiv minus 20 de grade Celsius. După ger, de luni, apar și ninsorile.

Dar până atunci, astăzi, pietrenii se vor bucura de o vreme relativ caldă și însorită. Ziua, temperatura aerului va urca până la 3 grade Celsius. Noaptea vor fi minus 6 grade Celsius. A doua zi, situația nu se va modifica prea mult. Totuși, cerul va fi mai mult acoperit, iar noaptea, minima aerului va scădea până la minus 3 grade Celsius. Și vineri vor fi nori pe cer, iar maxima aerului va indica 3 grade Celsius. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, noaptea, minima aerului va scădea până la minus 11 grade Celsius. Apoi, la sfârșit de săptămână, temperaturile diurne ale aerului vor arăta în jur de minus 10 grade Celsius. Noaptea, gerul își va pune amprenta pe valorile din termometre. Minima va coborî până la minus 15 grade Celsius. De luni, pe lângă ger vin și ninsorile.

V. ANDRIEȘ