Vin banii de la MDARP prin Compania Naţională de Investiţii pentru piaţă

dragnea_resizeVin banii de la CNI pentru reconstrucţia pieţei Centrala a municipiului Piatra Neamţ. Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat ordinul prin care Compania Naţională de Investiţii va finanţa reconstrucţia noii pieţe a municipiului Neamţ. Ordinul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, iar apoi primăria poate să demareze procedurile prevăzute de lege pentru începerea lucrărilor şi pentru întocmirea documentaţiei. Compania Naţională de Investiţii va suporta circa 17,8 milioane de lei.
Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat ordinul în baza căruia pentru reconstrucţia pieţei arse din municipiul Piatra Neamţ. Aşadar, autorităţile locale aşteaptă publicarea respectivului ordin în Monitorul Oficial şi apoi se va putea da drumul la proceduraîn privinţa demarării lucrării. De asemenea autorităţile aşteptă încă raportul ISU privind cauzele incendiului, iar în funcţie de respectivul raport proiectul noii pieţe se va adapta.
“Sper ca în jurul datei de 1 noiembrie să terminăm cu toată partea de documente şi să se dea drumul la licitaţia electronică, pentru că vine frigul şi ne pomenim că nu se mai poate lucra. Licitaţia va fi organizată în sistem de urgenţă şi sper să nu apară şi contestaţii, care să maiîntârzie lucrările. Este foarte important că s-au alocat fonduri de la Compania Naţională de Investiţii, subordonată Ministerului Dezvoltării, şi mai avem şi 700.000 de lei de la bugetul local pentru a asigura cofinanţarea locală la această lucrare. Treaba noastră este să asigurăm utilităţile şi terenul pentru noua piaţă şi am găsit fonduri în acest sens, când s-a făcut rectificarea bugetului judeţului”, a declarat Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamţ.
Irina ŞTEFANESCU