Viitoarea Lege de Amenajare a Teritoriului Național fixează comunele de la „capătul lumii“ ca „poli rurali“

Teritoriu Primaria Borca*„Polii rurali“ se află la o distanță de minimum 25 de kilometri de cel mai apropiat oraș * În Neamț sunt considerate ca „poli rurali“ comunele Borca, Botești, Grințieș, Petricani, Pipirig și Tazlău

Legea privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național, aflată în dezbatere pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, își propune să facă diferențieri mai multe între localitățile patriei, invocând o grămadă de argumente, care de care mai mult sau mai puțin plauzibile. La baza clasificării unităților administrativ-teritoriale vor fi municipiile, orașele și comunele, dar acestea vor fi de mai multe feluri decât până în acest moment.

Unitățile administrativ-teritoriale urbane sunt clasificate în a) municipiu capitală, de importanță națională și europeană; b) municipii poli regionali principali cu potențial transnațional; c) municipii poli regionali secundari; d) municipii poli județeni principali; e)

municipii și orașe poli județeni secundari; f) municipii și orașe centre urbane cu rol zonal; g) municipii și orașe centre urbane cu funcții specializate.

Unitățile administrativ-teritoriale rurale sunt clasificate în două categorii: a) comune poli rurali – comune  cu  rol  de  servire intercomunală la nivelul zonelor lipsite de orașe pe o distanță de minim 25 km; b) comune, altele decât cele încadrate la lit. a).

Comunele din Neamț rămân, în cea mai mare parte a lor, comune „normale“, altele decât șase, care intră într-o categorie specială. Așa se face că vom avea șase comune „poli rurali“: Borca (cu satele Lunca, Mădei, Pârâul Cârjei, Pârâul Pântei, Sabasa și Soci), Botești (cu satele Barticești și Nisiporești), Grințieș (cu satele Bradu și Poiana), Petricani (cu satele Boiștea, Târpești și Țoloci), Pipirig (cu satele Boboiești, Dolhești, Leghin, Pâțâligeni, Pluton și Stânca) și Tazlău (fără nici un sat component).

Viitoarea Lege de Amenajare a Teritoriului arată și un impas în care s-a ajuns cu impunerea forțată și artificială a scrierii cu î din a, „â“ în momentele fierbinți de după schimbarea regimului Ceaușescu. Localitățile sunt inventariate cu numele lor fixat în vremea socialismului, fiind scrise cu î din i. O administrație statală de bun simț ar trebui să fie frământată de această problemă și să găsească o formulă unitară. Eventual să își ceară scuze pentru prostia făcută.

Mihael BALINT