Viesparul de la Permise

permisbun

Serviciul de Permise și Înmatriculări din subordinea Prefecturii Neamț este o instituție interesantă: sesizări peste sesizări din interiorul instituțiilor, salariați sau șefi cercetați în diverse dosare penale, angajați aflați în diverse stadii de judecată. Peste toate acestea, diverse controale disciplinare realizate de Corpul de Control din Ministerul Afacerilor Interne sau de Corpul de Control al Prefectului.
Cireașa pe tort: un nou dosar de anchetă, demarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț în urmă cu două săptămâni, soldat deja cu sigilarea și ridicarea hardului unui computer (calculatorul de pe care se opera repartizarea aleatorie a examinatorilor de la concursurile pentru permise auto).

Controlul Prefectului așteaptă expertizele Parchetului

Inspectorii trimiși de Prefect au avut ce auzi, mai ales la capitolul relații tensionate între colegi sau între unii subordonați și comisarul șef Ioan Simionel.
„Tematica Corpului de Control de la Prefectură a vizat diverse probleme, de la respectarea distribuției aleatorii a examinatorilor, la respectarea accesului la documente, activitatea fiecărui angajat în parte, relațiile de serviciu, disciplina la locul de muncă. În general, cu excepția lui Filip Ilie, nu au fost nemulțumiri la adresa comisarului șef Simionel. Toți funcționarii de acolo, cu excepția lui Filip Ilie au spus că singurele probleme pe linia relațiilor de serviciu sunt cu Anton Costel Adrian care e predispus la certuri și îi amenință cu plângeri și reclamații”, a precizat prefectul George Lază, ieri, într-o conferință de presă.

Dispute personale

Din raportul preliminar al inspectorilor din Corpul său de Control, prefectul și-a format opinia că „e vorba de lucruri care par grave – vom vedea dacă sunt așa din punct de vedere penal după finalizarea anchetei Parchetului – însă este evident că avem de a face cu un război pe fondul unor discuții și dispute personale”.
Prefectul a opinat că furnizarea unor documente din interiorul serviciului respectiv către presă nu ar avea conotații penale dar este de văzut în ce măsură astfel de demersuri respectă normele interne cu privire la circuitul actelor. Cât privește celebrul facsimil cu tăieturi și schimbări operate pe un document tipărit al repartizării examinatorilor, prefectul a adăugat că „și aici rămâne de văzut ce va spune expertiza Parchetului. Poate se va face o expertiză grafologică pentru a se stabili a cui e scrisul. Din ce am înțeles eu, în sistem nu se pot face modificări, așa, cum vrea fiecare. E vorba de un sistem interconectat, online cu Bucureștiul care ar vedea și ar sancționa imediat orice ilegalitate. Apoi, pe acel document – care ar fi de prin 2012 – rămâne de văzut dacă au fost operate modificări care au și fost puse în practică în teren. Deocamdată, s-a probat o modificare operată față de calculator dar aceea a fost adusă la cunoștința superiorilor și aprobată”.
Cert e că, în acest punct, ancheta Corpului de Control al Prefectului a ajuns într-un punct în care e suspendată. Prefectura așteaptă și rapoartul Copului de Control de la M.A.I. dar și finalizarea anchetei Parchetului începută – coincidență! – chiar în ziua în care prefectul anunța trimiterea oamenilor săi la Permise.

D.N.A, D.G.A, anchete, procese

Pe lângă declarații, probe și tot balamucul pe care-l presupune o anchetă la un serviciu subordonat, cu această ocazie prefectul Lazăr s-a pus la curent și cu „situația istorică” de la Permise și Înmatriculări.
Datorită spațiului de tipar, vom enumera doar aceste „realizări” din ultimul timp:
Comisarul șef, Ioan Simionel – dosar la Tribunalul Neamț (393/277/2011), pentru abuz în serviciu – s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru acesta și la DNA (17P/2008) – tot neînceperea urmăririi penale pentru acesta și pentru agenții de poliție Duțu Silviu și Luca Haralambie.
Ilie Cristian Filip – este cercetat în prezent de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț pentru abuz în serviciu – dosar 4477/P/2012 iar același Parchet efectuează cercetări cu privire la înmatricularea a peste 100 de autovehicule pe baza unor documente falsificate, existând suspiciunea implicării și a altor polițiști din cadrul Compartimentului Înmatriculări (dosar penal 17/P/2012)
Agentul Pardos Stanciu are calitatea de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență – dosar 249/103/2013, la Tribunalul Neamț
Prin diverse note adresate DNA și DGA (Serviciul Anticorupție Neamț), au fost sesizate elemente care pot contura fapte de corupție sau abuzuri comise de Anton Costel Adrian
Comisarul șef Ioan Simionel, subcomisarul Filip Ilie și agentul Anton Costel Adrian au făcut obiectul unor cercetări disciplinare, în 2012-2013, nefinalizate încă
Agentul Anton Costel Adrian a fost condamnat, în primă instanță, de Judecătoria Suceava, la începutul anului 2013, pentru loviri și alte violențe. În final a fost achitat ca urmare a împăcării părților.
Pe 19.07.2013, Filip Ilie și Anton Costel i-au reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț pe comisarul șef Ioan Simionel, subcomisarul Lucian Rusu și inginerul Florin Baciu, pentru fals, uz de fals, abuz în serviciu.

Așa că telenovela de la Permise și Înmatriculări continuă. Și e vorba de o instituție a statului român unde – teoretic – cei care lucrează acolo sunt puși și plătiți pentru a respecta și aplica legea. Acum e însă momentul cu legea talionului, cea cu „ochi pentru ochi…”.

Daniel VINCA

Nota Bene – Informațiile referitoare la dosarele și anchetele de care au fost / sunt vizați salariații de la Permise și Înmatriculări reprezintă un background aflat în mapa prefectului, document făcut public la solicitarea presei.