Cele două formații de juniori ale clubului Ceahlăul, angrenate în campionatele de elită sub 19 ani, respectiv sub 17 ani, au obținut victorii în etapa a noua. Atât juniorii A de la FC Ceahlăul, cât și juniorii B de la ACS Ceahlăul 05, s-au impus în confruntările de pe teren propriu cu reprezentantele clubului Juventus București.
FC Ceahlăul Piatra Neamț – Juventus București 3-2 (0-1)
Fotbaliștii juniori A de la FC Ceahlăul au obținut cea de-a șasea victorie din campionat, după ce s-au impus duminică, destul de greu, cu 3-2, în fața colegilor de la Juventus București. Partida de la Piatra Neamț a început mai greu pentru formația gazdă, iar oaspeții au condus cu 1-0 la pauză. Efortul gazdelor au fost recompensat și pe tabela de marcaj, atunci când Vasile a egalat la 1, în minutul 72. Din păcate, elevii lui Lidi Chertic au fost surprinși încă o dată, iar Juventus a trecut din nou în avantaj când mai era un sfert de oră de joc. Juniorii pietreni nu au renunțat la luptă și atacantul Lupei a reușit să egaleze încă o dată, de această dată la 2, după golul din minutul 82. Partida se îndrepta către un rezultat de egalitate, însă același Vasile, unul dintre cei mai buni jucători din tabăra gazdă, a marcat golul victoriei în minutul 89, și a adus toate cele 3 puncte formației din Piatra Neamț, spre satisfacția jucătorilor și a antrenorului LidiChertic.
„A fost un meci dramatic, cu răsturnări de scor, dar până la urmă tranșat în favoarea noastră. Băieții au avut atitudine și putere de a reveni după ce au fost conduși de două ori, noi am avut ocaziile mai clare, iar după numărul lor, cred că victoria este una meritată. La 2-2 am ratat mai multe situații de gol, dar în final ne-a ieșit bine. E bun acest succes, care a venit la timp după eșecul din runda trecută de la Dinamo“, a spus la final antrenorul Lidi Chertic, care în partida de duminică a aliniat următoarea formulă de echipă: Chelaru – Cădere, Olteanu, Mateeș, Șoimaru – Vasile, Barb, Ștefăniță, Amariei – Lupei, Nedelcu, iar după pauză au mai intrat Hebriștean, Mateiciucși Roșu.
FC Ceahlăul are 6 victorii și două înfrângeri, a ajuns la 18 puncte, iar astăzi, de la ora 12, va disputa pe teren propriu restanța cu Viitorul Constanța.
ACS Ceahlăul 05 Piatra Neamț – Juventus București 2-1 (0-0)
Victorie grea dar meritată și pentru juniorii B de la ACS Ceahlăul 05 Piatra Neamț, care au trecut la limită, scor 2-1, tot de reprezentanta clubului Juventus București. Gazdele lui Florin Axinia au dominat partida de la un capăt la altul, însă au ratat foarte multe situații clare de gol, iar la vestiare s-a intrat la egalitate, 0-0. Juniorii pietreni au jucat bine și în partea a doua și firesc a venit și golul din minutul 50, marcat de Juncu. Contrar cursului jocului, bucureștenii au reușit să egaleze în minutul 65, însă egalitatea nu a durat decât un singur minut, pentru că, în minutul 56, Palaghie a adus golul victoriei pentru formația gazdă, care s-a impus în cele din urmă meritat cu 2-1.
„A fost un joc bun, la discreția noastră și la un moment dat trebuia să avem 10-0, dar am ratat mult. Băieții au fost supărați când au fost egalați, dar nu au renunțat la luptă și au revenit repede în avantaj. Este un succes bun, de moral, mai ales că pierdusem cu 0-9 la Dinamo, și moralul era oarecum afectat. Avem 6 victorii și 3 eșecuri în acest campionat de elită, suntem în prima parte a clasamentului și e destul de bine“, a spus la final antrenorul Florin Axinia.
În partida de duminică, ACS Ceahlăul 05 a evoluat cu următoarea formulă de echipă: Cotună – Hociung, Crăciun, Palaghie, Albu – Arghir, Șoimaru, Vântu, Crețu – Juncu, Ciobanu, iar pe parcurs au mai intrat Ștefănoaia, Todireseiși Babi.
Formația pietreană a ajuns la 18 puncte, se află pe poziția a patra în clasament, iar sâmbătă va evolua în deplasare, de la ora 14, cu Concordia Chiajna.