Victorii afară

cetate

Petrotub Roman şi Cetatea Tg. Neamţ au obţinut victorii importante în deplasare, în etapa a treia a din turneul play off şi ambele formaţii păstrează şanse de promovare pe cea de-a doua scenă fotbalistică.

Ştiinţa Miroslava – Petrotub Roman 2 – 6 (0 – 3)

Victorie fără drept de apel pentru Petrotub Roman, formaţie care s-a impus cu 6 – 2 pe terenul celor de la Ştiinţa Miroslava. Băieţii lui Vali Avădanei au făcut un joc aproape perfect la Miroslava, formaţie căreia i-a marcat 6 goluri, câte 3 pe repriză. Pentru oaspeţi au marcat Damian şi Popa câte două goluri, Daniel Marin şi Ţapu, în timp ce gazdele au marcat golurile de onoare pe final de joc. „A fost un meci în care ne-a ieşit aproape tot. Băieţii s-au răzbunat pe semieşecurile din rundele precedente, când nu am pierdut dar nici nu am câştigat. A fost un joc foarte bun, care ne dă speranţe pentru etapele următoare”, a spus antrenorul Vali Avădanei. În confruntarea de la Miroslava, Petrotub a jucat cu următoarea formulă de echipă: Ciuglea, Vlaicu, D.Marin, Carnariu, Stahie, Ţapu, Popa, Petrila, R. Marin, Damian şi Enache, iar pe parcurs au mai intrat Pătraşcu, Harbuzaru şi Mateic. Petrotub a ajuns la 23 de puncte şi este lider în clasamentul din play off. Astăzi, formaţia lui Vali Avădanei întâlneşte pe teren propriu pe Kosarom Paşcani.

Kosarom Paşcani – Cetatea Tg. Neamţ 0 – 1 (0 – 1)

Succes mare şi pentru Cetatea Tg. Neamţ, formaţie care s-a impus cu 1 – 0 pe terenul celor de la Kosarom Paşcani. Unicul gol al partidei a fost marcat de atacantul Andrei Pavel, cel care în minutul 7 a profitat de o greşeală a fundaşilor adverşi. Succesul celor de la Cetatea este cu atât mai meritat, cu cât echipa a jucat din minutul 80 în doar 9 jucători, după ce Pavel şi Gorea au fost eliminaţi de pe teren. „Băieţii s-au mobilizat foarte bine după eşecul din etapa precedentă şi au făcut un joc foarte bun la Paşcani. Am rămas în 10 oameni din minutul 65, după eliminarea lui Pavel, apoi în 9, după eliminarea lui Gorea, dar şi aşa am avut bară şi mai puteam înscrie în poarta adversă. De asemenea, vreau să îl remarc pe Hărăguţă, care a închis perfect poarta şi a făcut un meci mare la Paşcani. Succesul de acolo i se datorează şi lui. Rămânem încrezători după acest succes şi mai sperăm să prindem primul loc”, a declarat preşedintele de la Cetatea, Iulian Roman. În jocul de la Paşcani, antrenorul Ciprian Danciu a jucat cu următoarea formulă de echipă: Hărăguţă, Sobariu, Rotaru, Macovei, Ciocoiu, Samir, Gorea, Pavel, Bucătaru, Munteanu şi Dutciuc, iar pe parcurs au mai intrat Petrescu, Huţanu, Chirilă şi Zavate. Cetatea Tg. Neamţ a ajuns la 17 puncte şi se menţine pe poziţia a patra în clasament. Astăzi, în etapa a patra de play off, formaţia de sub Cetate evolueză tot în deplasare cu Bucovina Pojorâta. În celălalt meci din play off, FCM Dorohoi s-a impus cu 2 – 0 în disputa de acasă cu Bucovina Pojorâta. În turneul play out, Ceahlăul 2 Piatra Neamţ a stat.

Clasament, play off

1. Petrotub Roman  13  6  5  2  22-13  23p

2. FCM Dorohoi  13  5  6  2  21-10  21p

3. Kosarom Paşcani  13  4  5  4  14-13  17p

4. Cetatea Tg. Neamţ  13  5  2  6  11-18  17p

5. Ştiinţa Miroslava  13  5  1  7  16-18  16p

6. Bucovina Pojorâta  13  3  3  7  11-23  12p