Victorie normală

h romanHCM Roman – Universitatea Constanţa 27 – 20 (16 – 8)

Handbalistele de la HCM Roman au obţinut un succes categoric şi normal, după ce s-au impus cu 27 – 20 în confruntarea de pe teren propriu cu Universitatea Constanţa, disputată în devans în etapa a 18-a a Ligii Naţionale. Deşi veneau după un joc greu şi o deplasare lungă la Deva, elevele pregătite de Florentin Pera şi Viorel Lazăr au avut o prestaţie bună în faţa studentelor de la Constanţa pe toată durata celor 60 de minute. Gazdele au început perfect partida au condus încă din start, iar la pauză aveau deja 8 goluri avantaj pe tablă, scor 16 – 8. Pe fondul diferenţei de pe tabelă, fetele de la Roman s-au relaxat oarecum la începutul reprizei a doua, iar formaţia de la malul mării a mai redus din handicap. Totuşi, HCM Roman şi-a respectat statul de echipă gazdă, dar şi cu un lot mult superior faţă de adversar, şi s-a impus în final la o diferenţă de 7 goluri, scor 27 – 20. „A fost o victorie muncită şi meritată, după o evoluţie bună în toate compartimentele. Nu le-am lăsat multe spaţii adversarului, am început bine, iar avantajul luat ne-a uşurat munca. Este o victorie de moral, după eşecul de la Deva, dar şi în perspectiva importantului meci de sâmbătă cu Midtjylland. Acest joc ne-a arătat unde suntem şi sper să ne prezentem bine şi la dificilul meci de sâmbătă, cu una dintre cele mai bune formaţii din Europa”, a spus, după meci, principalul gazdelor, Florentin Pera. Cea mai eficientă jucătoare de la gazde a fost Dana Băbeanu, autoare a 8 goluri, iar pentru HCM au mai marcat Stoleru 6, Agrigoroaei şi Iuganu 3, Chitacu şi Druţu 2, Genkova, Toskovic şi Vâlcu câte un gol. Pentru formaţia din Constanţa au marcat Enescu 5 goluri, Tamaş şi Ivan 4, Iovănescu 3, Toma 2, Stoian şi Mărginean câte un gol. După victoria de miercuri, trupa de la malul Moldovei a ajuns la 35 de puncte şi momentan a urcat pe poziţia a patra în clasament. Sâmbătă, de la ora 11, Stoleru şi compania au un examen dificil cu danezele de la Midtjylland, în manşa tur a optimilor de finală ale Cupei Cupelor.