Viaţă versus Moarte în Relaţiile de Cuplu

vvUneori, în relațiile de cuplu, tindem în mod inconștient să riscăm viața noastră pentru a primi un beneficiu concret, palpabil.
Caracterul omului este de asemenea esențial in situația dată și contribuie foarte mult la depășirea situației. Sunt persoane care cer în mod insistent de la partenerul lor de viață o certitudine clară: să fie iubiți și să poată să se bazeze pe ei. Problema și confuzia apare atunci când descoperim că așteptările noastre au fost preamari, că nu putem să ne bazăm pe partenerul nostru și când facem eforturi supra-omenești pentru a obține dragostea lor necondiționată (vezic omportamentulcopiilor). Consumandu-ne în acest fel, tindem să ne îmbonăvim din ce în ce mai tare numai ca să fim mai iubiți, mai sprijiniți şi să primim mai multă atenție; cu cât vedem că partenerul se înde-părtează de noi, noi ne îmbolnăvim mai tare.
În momentul în care boala ne va depăși puterile noastre, atunci vom pierde controlul asupra situației și implicit vompierde….viața. Acest lucru vine în urma pierderii iluziei de viață. Sunt foarte multecazuri în care se mizează viața pe acest tip de comportament. În viața de cuplu, la un moment dat unul din parteneri realizează că nu mai are puterea necesară să fie stâlpul de siguranță al familiei, sperand că după aceștiani de relație, partenera să vină în întampinarea nevoilor și necesităților lui (speră la o inversare de roluri). De aici apare și deziluzia. Dar în loc să accepte realitatea, el caută într-un mod obesesiv aceeași iubire și atenție a partenerei, și cu cât o găsește mai puțin cu atât se îmbolnăvește mai tare…
Recomandarea mea este să încetați să căutați sprijinul partenerului prin căptărea atenției și iubirii prin boală și victimizare.
Aștept sugestiile și întrebările dumneavoastră:
Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron – Cabinet de Pshihologie
Piatra Neamț, str. MihaiEminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
E-mail: miron@ambra.ro
Site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro