Mâine, la ora 13.00, va avea loc, în Sala Cupola a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”, vernisajul expoziției semnate de artistul plastic ieșean Petru Șoroagă.
Despre culorile, imaginile și simbolurile condensate în cele treisprezece pânze expuse vor vorbi Emil Nicolae și Lucian Gogu-Craiu, într-o întâlnire moderată de Adrian Alui Gheorghe.
„Petru Şoroagă lucrează în domeniul IT-ului şi în timpul liber pictează. O face cu har şi răbdare. Are echilibru şi viziune în peisajele sale, are simţul culorii. Internetul şi televiziunea ne învaţă că totul este imagine pe lumea asta, abundenţa de imagini depersonalizează, de altfel, realitatea imediată. Numai că artistul plastic vine şi reface cu pensula personalitatea unui colţ din natură, a unui chip, a unei străzi. Asta face, de fapt, Petru Şoroagă, dă identitate unor imagini care ne plac dar pe care nu ştim cum să le luăm definitiv cu noi. Dînsul ştie cum trebuie procedat: le ţintuieşte în pasta culorii. Picturile sale sunt, în general, realiste, dar nu fotografice, sunt frumoase şi tonice, expresivitatea lucrărilor vine din bucuria de a picta”, a spus Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”. (I.N.)