Verdict DSP după toxiinfecții: curat ca-n farmacie la cantina Liceului Agapia  

Agapia_iarna* Epidemiologii nu au putut recolta decât probe de sanitație, pentru că nu s-au păstrat mostre din alimentele servite în seara cu pricina

Probele de sanitație recoltate de epidemiologi, în urmă cu o săptămână, de pe suprafețele de lucru din cantina Liceului Ortodox „Cuvioasa Parascheva“ din Agapia nu au evidențiat germeni patogeni care să fi determinat îmbolnăvirea celor 5 eleve de la internat spitalizate cu simptome de toxiinfecție alimentară. Epidemiologii nu au putut da un verdict și în privința alimentelor servite la cantină în seara de 17 ianuarie, întrucât nu au fost păstrate probe din meniu. Directoarea liceului a fost amendată de DSP Neamț cu suma de 1.000 de lei pentru că nu a anunțat autoritatea sanitară despre caz și pentru că nu a dispus păstrarea unor probe de mâncare din ziua cu pricina. Cele 5 fete pentru care a fost solicitată salvarea în seara de 17 ianuarie au declarat că au mâncat la cantină, dar au și „ciugulit“ câte ceva de pe la magazinele din zonă, astfel încât nu este clar din ce cauză au avut acele simptome, de grețuri, vărsături și cefalee.

„Specialiștii noștri au recoltat – un număr de zece spălături pe suprafețe din blocul alimentar, respectiv de pe mâna bucătarului, de pe tacâmuri, veselă, pahare, blat masă, toate aceste probe încadrându-se în normele admise de legislația în vigoare a Ministerului Sănătății. De asemenea, cele două probe de aeromicrofloră recoltate în sala de mese și în blocul alimentar sunt corespunzătoare, în sensul că numărul total de germeni este corespunzător normelor în vigoare, și nu s-au izolat germeni patogeni. Proba de apă recoltată din blocul alimentar este potabilă“, ne-a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt al DSP Neamț.

Geanina NICORESCU