Vasile Pruteanu a pierdut lupta cu CJ-ul pe subiectul mandatului de consilier

Proiectul de hotărâre care prevede  soluționarea plângerii prealabile depusă de consilierul județean Vasile Pruteanu, este cap de afiș în ședința Consiliului Județean de joi.

Vasile Pruteanu contestă legalitatea hotărârii prin care plenul CJ a decis să-l lase fără mandat. Potrivit expunerii de motive atașată proiectului de hotărâre,  prin care se solicită respingerea acestei plângeri, ”prin HCJ204/12.12.2014, plenul Consiliului Județean a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier județean al dl. Vasile Pruteanu, ca urmare a unei situații de conflict de interese. Ulterior, la data de 30.12.2014, persoana în cauză, prin intermediul cabinetului de Avocat Amalia Vlad, a depus o contestație împotriva acestei hotărâri. Reamintesc faptul că, la data de 13.05.2014, Agenția Națională de Integritate ne-a comunicat prin adresa 19.887/G/II/2014, raportul de evaluare întocmit la data de 25.11.2011, cu privire la dl. Vasile Pruteanu, raport rămas definitiv, urmare a deciziei nr. 7567/2013, prin care a fost respins recursul declarat de către persoana menționată, ca nefondat…De asemenea, apreciez că au fost respectate și procedurile cu privire la includerea pe ordinea de zi a ședinței, a actului administrativ criticat, acesta îndeplinind condițiile prevăzute de art. 44, coroborate cu cele ale art. 98 din legea 215/2001…În susținerea afirmațiilor de mai sus, invoc și adresa 15.920/2015, a Instituției Prefectului județul Neamț, atașată prezentei expuneri de motive, care, în urma exercitării controlului de legalitate asupra actului administrativ contestat, concluzionează că acesta a fost adoptat cu respectarea normelor legale în vigoare. Având în vedere cele de mai sus, am întocmit proiectul de hotărâre prin care propun respingerea plângerii prealabile formulată de dl. Vasile Pruteanu, împotriva HCJ nr. 204/2014, privind încetarea de drept a mandatului de consilier județean al dl. Vasile Pruteanu, ca fiind neîntemeiată”, se arată în expunerea de motive, atașată proiectului de hotărâre, și semnată de Constantin Iacoban, președinte interimar al Consiliului Județean Neamț.

Irina ȘTEFĂNESCU