Vasile Olaru nu a câştigat prima bătălie pe suspendarea ordinului prin care a fost demis

adresa2
*Acesta face cerere de reexaminare dar şi plângere pentru abuz împotriva secretarei *”Instanţa a trimis la Primărie o adresă prin care cerea clarificări şi să plătesc taxa de timbru. Doamna Roca a ţinut hârtia în sertar şi mi-a dat-o… după pronuţare”, spune Olaru

Vasile Olaru a pierdut procesul prin care cerea suspendarea ordinului fostului prefect, prin care a fost demis din funcţia de primar la Girov (suspendare care să opereze până la judecarea procesului prin care cere anularea acelui act).
Prin Hotărârea pronunţată de Tribunalul Neamţ (Secţia a 2-a Civilă), pe data de 25 martie 2014 (cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare) cu privire la acţiunea prin care Olaru cerea suspendarea actului administrativ emis de fostul prefect, instanţa a decis „anularea cererii de chemare în judecată”. În traducere liberă a respins acţiunea intentată de fostul primar.
Motivaţia acţiunii face însă toţi banii: judecătoarea care a judecat speţa a respins cererea întrucât, în urma unei adrese remise către “reclamantă”, nu a primit nici înscrisurile necesare pentru o justă evaluare a cazului şi nu a fost achitată nici taxa de timbre de … 20 de lei.
De ce nu a înaintat Olaru probele în apărare şi de ce nu a plătit acea sumă derizorie? Ei, de aici curge povestea „made in Girov”.
“Nu am ştiut de aceste solicitări”, spune fostul primar. Mai concret, la momentul acţiunii, Olaru ocupa încă funcţia de edil. Ştia că a fost emis ordinal dar nu-l primisese oficial. Ocupa încă scaunul de primar şi a scris acţiunea către intanţă din postura de primar care se considera nedreptăţit. A folosit şi antetul Primăriei, şi titulatura funcţiei dar, spune el, a menţionat şi adresa din buletin.
Ori, ulterior, instanţa a remis acea adresă nu către Olaru Vasile, ca persoană (care nu mai era primar), ci către destinatarul „Primăria Girov, prin Primar”. Între timp devenise – conform ordinului prefectului Lazăr – primar interimar Florinel Sarion (viceprimarul în funcţie). Care, evident, nu avea niciun interes să lupte pentru anularea ordinului Prefecturii. În acelaşi document emis de instanţă, mai este un paragraph interesant: “Deşi dovada de înmânare a adresei prin care se comunică reclamantei obligaţiile ce îi revin, a fost primită personal de secretarul primăriei, acesta nu a procedat la achitarea taxei judiciare de timbru în termenul acordat de instanţă în acest sens, nu a depus înscrisurile doveditoare şi nu a formulat alte cereri la dosar”.
Secretarul Primăriei Girov este Adriana Roca, în curs de cercetare de către comisia special de la Prefectură, şi fostul primar Olaru şi alţi consilieri acuzând-o că amestecă administraţia cu politica. Şi că legalitatea ţine de partizanat, mai direct că este din tabăra pro-Sarion…
Adriana Roca nu numai că nu a răspuns instanţei dar nu l-a anunţat nici pe Olaru de adresa de la Tribunal. În Girov ştiau şi curcile şi miei (că tot s-a vorbit mult zilele acestea despre motivele pentru care unii consilieri au trecut dintr-o tabără în alta) că Olaru a contestat ordinal, că el e direct interesat în acel proces. „Eu am aflat de adresă, de judecarea procesului, abia după pronunţarea hotărârii. Cum de ce? Doamna Roca a ţinut ascunsă această hârtie, nu mi-a comunicat-o. Adresa a ajuns la Primărie la începutul lunii martie şi a fost înregistrată la Registratură pe data de 11 martie”, spune Olaru.
Şi totuşi, fostul primar a intrat în posesia ei. “Da, miercuri 2 aprilie am mers la Primărie, că tot revenise doamna Roca din concediu medical. Abia după mari insistenţe a acceptat să-mi dea o copie. Deci după 21 de zile, în condiţiile în care hârtia ajunsese în Primărie pe data de 7 martie, a fost înregistrată pe 11 şi avea termen imperativ fixat de instanţă de 10 zile”, mai lămureşte Vasile Olaru lucrurile.

„Recurs” şi plângere penală

Fostul primar are dreptul acum la cerere de reexaminare. Recurs, mai popular spus. A declarat că deja pregăteşte această solicitare. Dar va face, zice el, şi o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva secretarei Roca. „Când eu spuneam că aşa procedează doamna secretar, unii se uitau miraţi. Gândiţi-vă ce alte adrese pot veni de la instanţe, la primărie, pe diverse speţe şi dacă Primăria nu dă răspunsuri corecte, nu înştiinţează oamenii cum se pot pierde procese, cum sunt influenţate destinele oamenilor. Nici nu vreau să zic mai multe, dar această atitudine a doamnei Roca arată un maxim dispreţ faţă de lege”, a mai spus Olaru.
Rămâne de văzut cât de normal este să fii “judecat” fără să ştii. Vasile Olaru a menţionat pe copia primită (vezi foto) când a ajuns la el adresa ţinută la dospit în sertarul care pare să fie un fel de Triunghi al Bermudelor.

Daniel VINCA