Prestigioasa revistă britanică “Banipal”, care publică literatură arabă contemporană în limba engleză, are în numărul aniversar 45 (15 ani de apariţie neîntreruptă), la secţiunea „Guest Literature”, alături de o proză scurtă a scriitorului vietnamez Ho Anh Thai, un fragment din romanul “Planuri de viaţă” (Ed. Polirom, 2012) al scriitorului din Piatra Neamţ Vasile Baghiu, în traducerea Ramonei Lupu. Fragmentul este însoţit de o prezentare a autorului, o fotografie şi o descriere a cărţii. Realizată de scriitorii Margaret Obank şi Samuel Shimon, revista “Banipal” este foarte vizibilă, deopotrivă în spaţiile arabe şi în cele de limbă engleză, iar prezenţa unui autor român în paginile ei atrage atenţia nu numai asupra acestui roman şi a lui Vasile Baghiu ca scriitor, ci şi asupra spaţiului literar românesc. De la apariţia în vară, romanul “Planuri de viaţă” a avut până acum o bună receptare în România, atât din partea criticii, cât şi a cititorilor. Astfel, Ana Blandiana îl consideră “o carte extreme de interesantă şi modernă”, Dan C. Mihăilescu “un roman felie de viaţă, dens şi bine alcătuit…”, iar Marius Miheţ – “un roman despre drumurile abandonate ale existenţei”, pentru a aminti doar câteva reacţii. Psiholog în domeniul promovării sănătăţii, căsătorit, tatăl a doi copii, Vasile Baghiu a avut un parcurs remarcabil în literatură. A inventat conceptul şi curentul literar al “himerismului” (prima paradigmă care, în 1998, a pus sub semnul întrebării postmodernismul), a publicat 15 cărţi de poezie şi proză şi numeroase articole şi eseuri, a beneficiat de mai multe rezidenţe literare în Occident, iar o parte din scrierile sale au apărut în traduceri în diferite limbi. Romanul “Planuri de viaţă” se găseşte încă în librării şi poate fi comandat şi online pe site-ul Editurii Polirom.