* În ciuda vârstei, Angela și-a păstrat chipul de copil
Angela Crîşmaru, femeia care a vândut ani de zile lozuri pe străzile din Piatra Neamţ, este acum unul din locatarii Centrului Social „Pietricica” din Piatra Neamţ. A venit aici acum aproape opt ani, la vreun an după ce a murit tatăl ei şi a rămas singură pe lume. Locuia într-un apartament pe Bulevardul Dacia, dar din pensia mică nu se descurca cu toate cheltuielile, astfel încât să-i rămână ceva după ce achita toate angaralele. Din cei 550 de lei pe care îi primea lunar, întîi îşi plătea utilităţile şi cu ce-i mai rămânea îşi lua medicamente. Mâncarea o avea asigurată de la cantina socială, dar mai mult de doi ani după moartea tatălui nu s-a descurcat singură şi a decis să vină la căminul de bătrâni. „Nu am fost măritată niciodată, pentru că eram mai bolnăvicioasă şi am rămas cu părinţii, i-am îngrijit încoace, la bătrâneţe, iar tata a murit ultimul, când avea 96 de ani”, își amintește Angelica.
Pietrenii o cunosc pe Angela de pe vremea când vindea lozuri. Micuță, cu fața rotundă și ochii mari, nu puteai să o treci cu vederea. Te aborda cu fața ei de copil și zâmbetul larg, cu un ”Bună ziua” melodios spus de o voce subțirică. Colinda tot orașul, pornind de la chioșcul de la Cireșica, ținând coperta cu lozuri la vedere și salutând trecătorii, doar-doar o cumpăra cineva. ”Eu am vândut lozuri vreo 10 ani de zile, apoi m-am îmbolnăvit de stomac, m-am operat și m-am pensionat de boală. Pe la 33 de ani și până pe la 42 de ani am avut pensie de boală, apoi nu mi-au mai dat pensie și am muncit din nou la vândut lozuri, până la 52 de ani, apoi de la 57 de ani am primit pensia de vârstă. Cât am vândut lozuri, aveam program o săptămână dimineața, de la 7,30 la 12,30, apoi săptămâna următoare eram de după-masă, de la 12,30 până la ora 8 seara. Când terminam programul la chioșc, plecam, cu lozurile și le vindeam pe drum, pe la cofetării, pe la terase vara”.
Pe Angelica o vedeai mereu, cu cartonul cu lozuri, indiferent dacă era soare, dacă ploua sau ningea. Avea un traseu clar, bine stabilit: de la Cireșica ajungea la spital, apoi la fotograful de la Pietricica, la cinematograful Panoramic, în colț la Agenția Tarom, și, la vale, spre 14 scări, apoi la gară și în Precista, la alimentara veche.
”Cel mai bine era vara, mergea vânzarea fiindcă lumea mai ieșea la terase, în parc, la plimbare, și mai trăgeau un loz. Sau când era zi de salarii, pentru că oamenii erau mai darnici. În zile de sărbătoare, sau la sfârșit de săptămână avem iar vânzări. Dar erau alte vremuri, eu eram un pic mai în putere, acum, am îmbătrânit, am și diabet, dar mă bucur că sunt aici, unde am colegi buni și toți oamenii au grijă de mine, nu sunt singură”. Angela a făcut școală, a absolvit 7 clase și apoi, peste câțiva ani a mai făcut doi ani de liceu la fără frecvență. Altfel, nici nu avea cum să vândă lozuri, pentru că era gestiune și oamenii trebuia să fie cât de cât şcoliţi. ”Toată lumea muncea, nu era nici o rușine să faci orice fel de muncă, era rușinos să nu muncești! Acuma e altfel, alte vremuri…”.
Cristina IORDACHE
Daca nu o ducea cumnata ei la camin era moarta de mult.Are o cumnata,sotia fratelui decedat si doua nepoate,uneia ia donat apartamentul