*În dezbatere, propuneri de amendare *Statistică alarmantă: străinii controlează 40% din terenul arabil al României!
Legea privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan a fost făcută în mare grabă, pe ultima sută de metri. Primul proiect de lege a fost serios „ajustat“ conform cerințelor Uniunii Europene, pe motiv că avea condiționări și restricții cu caracter discriminatoriu. Ne referim, prin altele, la limita de 100 de hectare de teren agricol impusă unei persoane fizice, cetățean român sau din alt stat membru. Era și o măsură care viza experiența de 5 ani în agricultură. Imediat, „restricțiile“ au și fost scoase din acel proiect de lege. Ce-a ieșit, s-a văzut! O lege cu multe nemulțumiri și controverse. Așa au apărut numeroase propuneri de amendare a legii privind vânzarea terenurilor către străini.
Acum, în sertarele parlamentarelor se află mai multe proiecte, unele respinse de senatori ori de deputați, altele care conțin prevederi încă nediscutate. Unele propuneri au ca răspuns solicitarea fermierilor de a se interzice vânzarea terenurilor agricole către străini.
La aderare la Uniunea Europeană, România s-a angajat să liberalizeze piața funciară. Dovadă mult controversata lege! Adevărul e că și până atunci străinii au cumpărat liniștiți teren românesc, în numele societății la care era unic acționar…
*Propuneri și restricționări noi
Acum, un grup de parlamentari de la mai multe partide susțin introducerea unui nou paragraf în Legea vânzării terenurilor din extravilan, care să prevadă că cetățenii statelor care îngrădesc accesul românilor la achiziționarea de teren agricol să aibă parte de același tratament în țara noastră. Vânzarea terenurilor fără respectarea acestor condiții de reciprocitate ar urma să fie interzisă, sancționându-se cu nulitatea absolută a contractului. Aceeași soartă urmând să aibă și unele contracte încheiate cu „hibe“ privind dreptul de preempțiune, dacă proiectul va trece de plenul deputaților.
Un alt proiect depus anul acesta la Senat și Cameră întărește dreptul de preempțiune al arendașilor. Se impune ca arendașii care doresc să cumpere terenul agricol situat în extravilan să dețină contract de arenda legal încheiat cu cel puțin un an înainte de data afișării ofertei de vânzare la sediul primăriei.
Introducerea acestei prevederi este necesară, în viziunea inițiatorilor, deoarece au fost întâlnite foarte des situații în care proprietarul a scos la vânzare terenul care nu era arendat, preemptorii au depus acceptarea ofertei de cumpărare, după care proprietarul a retras oferta de vânzare. Ulterior, acesta încheie un contract de arendă cu un compărător dorit de el, această persoana devenind preemptor de rang superior. Terenul este scos din nou la vânzare, cu același preț, iar arendașul „artificial“ profită de ofertă. În aceste condiții, vecinul nu are nici o șansă legală de a-și extinde o exploatație agricolă în mod legal. Și acesta nu-i singurul artificiu la care se poate recurge pentru o vânzare de teren cu „dedicație“.
Un studiu comandat de parlamentarii europeni arată că străinii au ajuns să controleze până la 40% din terenul arabil al României. Printre marii proprietari sunt cetățeni libanezi, conți austrieci, bănci și companii de asigurări. Efectele sunt negative atât asupra forței de muncă, cât și asupra mediului înconjurător, spune studiul.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU