De câteva zile, vânătorii nemţeni au început o campanie de verificare a câinilor fără stăpâni, aflaţi pe unele din cele 11 fonduri de vânătoare. Pe lângă problemele obişnuite pe care le fac aceste animale sălbătăcite chiar şi omului, mai sunt cele legate de puii de iepure, de porc mistreţ, cerb şi căprior, care se găsesc prin păduri sau alte zone, fapt subliniat şi de Toader Roca, şeful Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ:”Am dispus verificarea fiecărui fond de vânătoare pentru descoperirea câinilor sălbătăciţi care ne fac necazuri, iar în plus, fiecare proprietar de stână i s-a pus în vedere despre respectarea prevederilor legale ale Legii numărul 407 din 2006, privind numărul legal de câini şi de modul în care trebuie echipaţi, respectiv cu jujău, dar şi fie vaccinaţi. De asemenea, li s-a mai adus la cunoştinţă despre faptul că nu au voie să pătrundă cu oile prin pădure. Pe lângă câinii fără stăpân şi cei de la stâni pot face probleme, mai ales animalelor sălbatice care cuibăresc la sol, iar puii acestora pot fi atacaţi şi omorâţi”.
V. ANDRIEŞ