Un grup de 50 de elevi din mai multe judeţe au petrecut vacanţa intersemestrială în tabăra “Floare de colţ” din staţiunea Durău. Copii veniţi din Brăila, Bacău, Iaşi, Bucureşti s-au bucurat de zăpadă, munte, pârtie, iarnă şi s-au relaxat înaintea unui nou semestru şcolar.
Vacanţa binemeritată a avut şi o parte activă, jandarmii de la Postul Montan Durău profitând de prezenţa copiilor în tabără pentru a le furniza o serie de informaţii utile. La întâlnirea cu jandarmii, elevii au aflat despre regulile de comportare în timpul ascensiunii pe munte, despre cum trebuie să se îmbrace atunci când urcă pe munte, cum se acordă primul ajutor în caz de accident, degerături, de ce trebuie respectat muntele şi care sunt pregătirile necesare înaintea urcuşului.
Cea mai interesantă parte a expunerii a fost cea în care jandarmii le-au prezentat copiilor echipamentul lor şi dotarea. “Activităţile educativ–preventive sunt organizate ca parte a campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”!, iniţiată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, campanie ce se desfăşoară la nivel naţional”, a declarat căpitanul Cătălin resmeriţă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamţ. “Scopul acesteia este apropierea faţă de cetăţeni, în cazul acesta faţă de elevi şi informarea lor cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută, precum şi cu modul în care Jandarmeria asigură respectarea legii, contribuind la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesară bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene”. Copiii care au participat la tabăra de la Durău au avut parte de o vreme foarte bună pentru excursii şi ascensiuni uşoare în masivul Ceahlău, pentru a se da cu săniile pe pârtie şi pentru a se bucura de zăpadă.
Cristina IORDACHE