Vacanţă cu formular pentru elevii din Neamţ

Consiliul Județean al Elevilor Neamț a iniţiat un dialog on line cu privire la Statutul Elevilor, felul în care acesta se respectă, în special în ceea ce priveşte drepturile.

CJEN ca „unica structură reprezentativă a elevilor nemțeni la nivel de județ, vă cere opinia cu privire la implementarea Statutului Elevului. Mult timp, elevilor le-a fost încălcat dreptul de a avea un statut; acum că el există, este de datoria noastră să verificăm gradul său de implementare. Dacă îți pasă de drepturile tale și ale generațiilor următoare, arată asta și implică-te!”, spune comunicatul trimis redacţiei noastre.

Elevii sau absolvenţii de anul acesta, sunt invitaţi să completeze un formular, sub protecţia anonimatului, până pe data de 12 iulie, inclusiv. „Are o importanță uriașă atât pentru noi”, spune comunicatul. „Este vorba despre opinia ta! Răspunsul tău este anonim, nu trebuie să te îngrijorezi că anumite persoane vor afla cine ești și ce ai spus și te vor pedepsi”.

Anual, Consiliile Județene ale Elevilor au obligația de a realiza un raport privind implementarea Statutului Elevului în școlile pe care le reprezintă.

Ți-am fi foarte recunoscători dacă ai acorda câteva minute completării acestui formular, pentru a ne ajuta să identificăm problemele care trebuie rezolvate.
Formularul este anonim, însă avem nevoie de unitatea de învățământ căreia aparții și de clasa în care ești pentru a vedea unde există probleme” se precizezaă în invitaţie.

Iată câteva exemple din întrebările care se regăsesc în formular: Îți simți pusă în pericol integritatea fizică/morală în timpul petrecut la școală? * Ești constrâns de diriginte/director să dai bani pentru a renova clasa/școala? * Ai fost discriminat cel puțin o dată la școală (de către colegi/personalul școlii)? 

Pentru a completa acest formular accesaţi: https://goo.gl/forms/oF4E0ZwMwTXeYUMa2

M.O.T.