HeidelbergCement România și unul dintre cei mai cunoscuți alpiniști români, nemțeanul Constantin Lăcătușu, organizează, vineri, 30 iunie, o conferința de presă de lansare a celui mai nou și mai lung traseu de „via rerrata“ din țara noastră.
„Situat în inima Rezervației Naturale Cheile Șugăului – Munticelu, localitatea Bicaz Chei (județul Neamț), Via Ferrata Astragalus aduce o noutate absolută pentru România – o activitate de aventură și recreere în mijlocul naturii, la mijlocul dintre escaladă și drumeție montană, accesibilă publicului larg. Traseul este primul proiect de acest gen din România realizat după standarde occidentale, după modelul celor din Austria și Germania.
Situl este unicat în țara noastră, posibil și în Europa. Pe lângă peisajul care taie răsuflarea și patrimoniul natural de excepție, găzduiește o specie de plantă unică, identificată aici pentru prima dată în lume – astragalus“, spun organizatorii. (Z.C.)