Urgențele nemțene depind de sprijinul lui Arafat / Unitatea de Primiri Urgențe așteaptă finanțarea Ministerului Sănătății

Urgente1*Președintele Consiliului Județean Neamț a anunțat că vor începe lucrările de modernizare a Secției de Pediatrie din spital și că speră să obțină fonduri și pentru Urgențe * Lucrările de la Pediatrie vor începe până la finalul anului

Sănătatea nemțeană așteaptă finanțarea Ministerului Sănătății pentru modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Neamț. Pentru reabilitarea și modernizarea secției de Pediatrie fondurile au fost deja alocate, iar președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț se bazează pe sprijinul lui Raed Arafat pentru a primi finanțarea și pentru UPU. „La Unitatea de Primiri Urgențe sunt probleme legate atât de personal, cât și de spațiu. Avem documentația întocmită și sperăm să obținem și fonduri de la Ministerul Sănătății. Avem inclusiv sprijinul lui Raed Arafat. Pentru secția de Pediatrie, Ministerul a alocat deja banii și vor începe lucrările. Avem garanția că vom primi și fondurile pentru extinderea UPU“, a declarat Constantin Iacoban.

În luna iulie, președintele legislativului nemțean declara: „Trebuie amenajat un spațiu mai mare pentru triaj, trebuie sporit confortul, pentru că nu se poate ca bolnavii să aibă loc pe doar câteva scaune, iar aparținătorii să nu aibă loc să stea lângă ei dacă este cazul, pentru că acolo vin mai mult cazuri grave, oameni în vârstă, care au nevoi speciale și trebuie ajutați. Totodată, nu e normal ca la Urgențe să nu fie o toaletă pentru aparținători. Știm cu toții că se poate sta în triaj o oră, două sau chiar mai mult“.

Astfel, proiectul de extindere a UPU și de amenajare a rampei de acces așteaptă finanțarea Ministerului Sănătății. Până atunci, Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Neamț se poate bucura deja de lucrările de reabilitare și modernizare, deoarece Ministerul Sănătății a alocat deja fondurile, iar lucrările vor începe până la finalul anului. „Pentru Secția de Pediatrie, Ministerul a alocat 900.000 de lei, iar valoarea finanțării din partea Consiliului Județean Neamț este de 100.000 de lei“, a declarat Maricica Drăgan, directorul financiar contabil al Spitalului Județean Neamț.

Andreea AMARIEI