Urecheni: Primăria şi şcoala, program comun pentru binele tinerei generaţii

Biserica urecheni2013 006

Am ajuns în comuna Urecheni la câtva zile după începerea noului an de învăţământ. Am vrut să vedem, la faţa locului, cum arată spaţiile şcolare, de ce dotare materială dispun,  ce încadrare didactică au, care sunt  condiţii oferite copiilor şi cadrelor didactice pentru buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ. Practic, am pus faţă în faţă conducerile primăriei şi a şcolii. Concluzia: un program comun, bine structurat, având ca miză binele tinerei generaţii, viitorul comunei.

* Ioan Tănăselea, primar Urecheni: „Toate şcolile au autorizaţie sanitară de funcţionare”

„Şcolile din comuna Urecheni sunt la un nivel bun. Ca dotări, dar şi din punct de vedere al condiţiilor oferite copiilor şi cadrelor didactice. Asta ca urmare a investiţiilor realizate, în ultimii ani, în unităţile de învăţământ din comuna noastră. Numai aşa a fost posibil ca toţi elevii şi cadrele didactice să se bucure de condiţii foarte bune în unităţile de învăţământ. La toate şcolile din comună s-au făcut lucrări de termoizolare, anul acesta s-a finalizat aveloparea la ultima şcoală. Profit de acest prilej pentru a mulţumi constructorului pentru înţelegerea de care a dat dovadă. A acceptat să lucreze pe datorie! O parte din banii alocaţi pentru aceste lucrări sunt repartizaţi pentru trimestrul IV. Lucrările de termoizlaţie la acea şcoală s-au făcut în vară, pe timpul vacanţei elevilor. Dacă s-ar fi efectuat acum, cream un oarecare disconfort bunului mers al procesului de învăţămâmt. Toate şcolile din comuna Urecheni au sisteme de încălzire centrală şi dispun grupuri sanitare de incintă, moderne. Avem asigurate lemnele de foc pentru întreg sezonul rece. Şi, ce-i mai important, toate şcolile din comună au autorizaţie sanitară de funcţionare. Împreună cu Mihai Marcel Tănăselea, directorul coordonator al şcolilor din Urecheni, am stabilit un program comun de lucru, în care sunt incluse priorităţile din acest important şi sensibil domeniu, cel în care se „plămădeşte” viitorul comunei noastre. Mulţumesc şi pe această cale cadrelor didactice şi directorului pentru buna înţelegere şi colaboarare.”

* Mihai Marcel Tănăselea, directorul-coordonator al şcolilor din Urecheni:

„Noul an şcolar a început în condiţii optime”

* Cerinţă stringentă: un microbuz şcolar!

„Eu zic, iar realitatea confirmă asta, în comuna Urecheni anul şcolar a început cu dreptul, în condiţii dintre cele mai bune. Baza materială este asigurată la un nivel apropiat de cel optim, în condiţiile în care toate şcolile au fost igienizate şi au fost pregătite pentru a primi cum se cuvine elevii şi cadrele didactice.

Din păcate, am început noul an de învăţământ cu un număr mai mic de elevi, faţă de finele trecutului an şcolar. Asta ca urmare a mişcărilor de elevi care s-a produs în perioada vacanţei de vară. Am pierdut în jur de 20 de elevi, care au mers la alte şcoli, au plecat împreună cu părinţii, în ţările în care aceştia şi-au găsit un loc de muncă.

Am început şcoala cu 29 de clase – preşcolari, învăţământ primar şi gimnazial – cu 469 elevi, cu cadre didactice titulare şi suplinitori, cu toţii având pregătirea corespunzătoare în domeniul lor de activitate. Am început şcoala cu speranţa unui an bun, cu conştiinţa faptului că ne aşteaptă un an cu multă muncă, un an de eforturi susţinute, astfel ca şi la sfârşitului acestui an şcolar să avem rezultate foarte bune la învăţătură şi în ceea ce priveşte educaţia copiilor noştri.

La sfârşitul ciclului gimnazial are loc deja binecunoscuta evaluare naţională. Este foarte posibil ca, din acest an, să existe evaluări şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, alături de evaluarea finală din clasa a VIII-a . Asta se discută acum, vom vedea ce decizie se va lua”.

Pe domnul director Mihai Marcel Tănăselea l-am invitat şi în afara şcolii, cu elevi cu tot. Asta pentru a vedea ce li se oferă copiilor şi în afara orelor de curs. Cum îşi petrec timpul liber, în ce activităţi extraşcolare sunt angrenaţi. Adică, nu stau  departe de cadrele didactce, de colegii de şcoală. Replica directorului a fost promptă: „Organizăm mai multe acţiuni cu copiii noştri. O parte dintre colegii mei, cadrele didactice de la toate structurile din unităţile noastre de învăţământ, se ocupă de atrenarea copiilor şi la alte ore, în afara celor de curs, în alte zile decât cele de curs, adică sâmbăta şi duminica. Mai ales duminica!. Copiii sunt cooptaţi în diverse activităţi, în special artistice. Sunt activităţi care le stimulează şi le dezvoltă creativitatea. Mă refer, şi o spun cu toată bucuria, la doamna educatoare Augustina Mocanu, care îşi continuă activitatea ca titular, deşi a ieşit la pensie acum doi ani. Dumneaei organizează cu copii de grădiniţă şi cu elevii din ciclul primar multe activităţi artistice deosebite. Activităţi pe care le susţine şi doamna  Liliana Andron, profesoara de religie. Organizează şezători, cântec şi joc pentru copii. Sunt acţiuni care plac mult copiilor şi sunt foarte instructive. Ne mândrim că putem organiza astfel de lucruri, în care să-i angrenăm pe şcolari şi preşcolari, deopotrivă. Le creează o stare de bucurie, un spirit de solidaritate, o relaţie mai bună cu colegii, cu cadrele didactice şi cu părinţii.”

Peste drum de Şcoala Urecheni, e căminul cultural proaspăt reabilitat şi complet modernizat. Un loc propice pentru „desfăşurarea” elevilor cu talent artistic.  Aici, directorul Mihai Marcel Tănăselea ne-a răspuns printr-un oftat profund. „Din păcate, în acest moment, „Arnăuţii”, formaţia reprezentativă pentru comuna Urecheni, nu are o activitate intensă. Nădăjduim ca până la sfârşitul anului, la sărbătorile de iarnă, formaţia de „Arnăuţi” să redevină ce-a fost în urmă cu câţiva ani. Să participe la festivalurile de profil de la nivelul judeţului şi nu numai. Să obţinem premiile I, cum se întâmpla în acele vremuri”.

La începutul discuţiei, directorul Mihai Marcel Tănăselea vorbea de un nivel optim, în privinaţa unităţilor de învăţămâmt. Am fost curioşi ce ar mai trebui, pentru a se trece dincolo de acest „optim”, dacă se poate mai mult de atât. Replica a venit imediat, fiind în fapt o cerinţă imperios necesară: „Ne trebuie un microbuz şcolar. Reiau astfel discuţiile avute pe această temă cu primarul Ioan Tănăselea, cu inspectorul general, profesorul Viorel Stan, cu deputatul Ionel Arsene. Insist pe necesitatea microbzului şcolar. Din două motive. Sunt anumite clase de la Şcoala Fundătura, la distanţă de mai bine de 5 km faţă de cea de centru şi elevii nu au cu face naveta. Iarna, un copil de 10-11 ani să meargă pe jos această distanţa, este foarte dificil. Cel de al doilea motiv pentru care spunem că un microbuz este extrem de util e acela că la şcoala de centru nu avem o clădire, un spaţiu propriu cu  destinatia de grădiniţă. Funcţionăm în şcoală cu două grupe de grădinţă, în timp în satele Fundătura şi Ingăreşti, dispunem de cădiri proprii grădiniţelor, care sunt parţial ocupate cu copii. Dacă am avea microbuz, am putea deplasa zilnic elevii la şcoala din centru, iar preşcolarii la cele două grădiniţe.”

Cine are urechi de auzit, aude şi dorinţa directorului din comuna Urecheni…

Pagină realizată de Tina CONDREA

Foto: Sorin PRUTEANU