Urări pentru nemţeni la cumpăna dintre ani

* Prefectul Mitea:” Oamenii să fie pe pace, să nu se învrăjbească!”

Prefectul Ilie Haralambie Mitea, care şi-a petrecut Crăciunul tot în Neamţ, mai mult pe teren şi pe la birou decât cu familia, care a venit la Piatra Neamţ pentru a-i fi alături, va avea ocazia să ciocnească un pahar de şampanie la cumpăna anilor cu familia şi prietenii, acasă la el, în Sibiu, de unde se va întoarce pe 3 ianuarie. „În 2013 ce-aş putea să le doresc nemţenilor? Să aibă zile senine, noroc, bucurii şi ca să se poată bucura de toate acestea să aibă sănătate!”, spune prefectul de Neamţ. „Îndemnul meu de început de an este ca oamenii să fie pe pace, să nu se învrăjbească!”.

* Şeful judeţului: „Un an plin de belşug!”

Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, îşi petrece şi Revelionul 2013 în sânul familiei, ca mai toate sărbătorile tradiţionale, pentru că familia este cea mai importantă pentru bărbatul pe umerii căruia apasă soarta întregului judeţ. Pentru nemţenii în mijlocul cărora se află încă din copilărie are numai gânduri bune: „Un an plin de belşug, sănătate, prosperitate şi tot ce-şi doresc sufleteşte, că material e mai puţin important şi poate-i mai greu de realizat, uneori! Orice îşi pun bun în gând să dea Dumnezeu să se împlinească!”.

* Mihai Apopii, şeful CCI: „Să aibă puterea să facă faţă tuturor provocărilor!”

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Neamţ, omul de afaceri Mihai Apopii se gândeşte la anul ce vine luând în calcul toate greutăţile ce vor apăsa pe umerii mediului de afaceri nemţean. Aşa încât urările sale ţin cont de previziunile specialiştilor: „Să aibă puterea nemţenii şi în special oamenii de afaceri nemţeni să facă faţă la toate provocările ce vor urma în anul viitor. Pentru că noi, prin tradiţie, ne facem urări frumoase de sărbători. Dar, mai trebuie să mai avem şi un mediu propice pentru a avea parte de ele. Sperăm că va fi măcar un an normal, un an cu o fiscalitate previzibilă, un an cu o fiscalitate scăzută, cu investiţii, în care consumul să fie susţinut, un an în care să ne putem permite să ne ducem mai departe afacerile! Sănătate tuturor celor care se încumetă să mai facă afaceri în România şi în judeţul Neamţ!”.