UNPR a vrut să reducă banii pentru olimpici

* Celelate partide nu au votat pentru dijmuirea cu 66 % a fondurilor alocate

Iniţiativa consilierilor judeţeni UNPR de a micşora bugetul alocat olimpiadei naţionale de chimie ce se desfăşoară la Piatra Neamţ nu a fost îmbrăţişată de majoritatea participanţilor la şedinţa de vineri.

Din proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii USL în baza solicitării primite de la Inspectoratul Şcolar Neamţ se pregătea alocarea a 30.000 de lei pentru finanţarea acestei importante competiţii şcolare naţionale. Invocând criza, austeritatea, şi tăierile din unele bugete locale, de la alte şedinţe anterioare, grupul UNPR, prin vocea lui Gabriel Farcaş, a cerut tăierea drastică a acestei sume şi votarea a doar 10.000 lei.

A fost unul dintre proiectele cele mai intens dezbătute, mai ales că,  în afară de bani, era vorba şi de acordarea unor facilităţi la transportul cu troleibuzul a participanţilor la această competiţie. Nici această favoare nu a fost pe placul UNPR, preşedintele Culiţă Tărâţă ţinând o întreagă pledoarie despre greutăţile financiare ale societăţii Troleibuzul, de parcă redresarea acestei firme s-ar produce ca prin minune prin taxarea celor 200 de participanţi în cele două zile de olimpiadă.

În final, toţi consilierii judeţeni, mai puţin cei de la UNPR, au votat pentru suma de 30.000 lei, iar cât priveşte facilităţile de transport, ex-preşedintele Vasile Pruteanu a oferit o altă soluţie: „Dacă nu o putem rezolva cu Troleibuzul, vă spun ce făceam când conduceam eu CJ: invitam la o discuţie principalii operatori de transport de pe rutele judeţene, le explicam situaţia, şi aceşti oameni se ofereau ei să pună mijloace la dispoziţie pentru transportarea participanţilor de la internate la liceu şi aşa mai departe. În afară de asta, domnule preşedinte, avem la Carmen Saeculare un  autocar modern care, de asemenea, poate fi pus două, trei zile, la dispoziţia organizatorilor olimpiadei”.

La un alt proiect, vizând alocarea altor 25.000 lei pentru organizarea altor două olimpiade naţionale, nici un consilier, nici măcar de la UNPR, nu a mai promovat vreo intenţie de micşorare a sumelor. Era însă vorrba despre olimpiade de religie greco-catolică şi romano-catolică, iar publicul din sală a scăpat nişte replici gen „nu s-au băgat aici, că le-a fost frică să nu-i pună pe toacă”.