Uniforme anti-chiul

uniforme

* Iniţiatorii proiectului legislativ susţin că trebuie recreat spiritul de respect între omul de la catedră şi elev

* Chiulangiii vor putea fi indentificaţi mai uşor pe străzi şi prin baruri…

Mai este doar „un pas” până la reintroducerea obligativităţii uniformei şcolare în grădiniţe şi şcoli. Proiectul legislativ depus de parlamentarii USL se află deja pe masa Senatului. Astfel, dacă normativul va fi legiferat, şi elevii din Neamţ vor fi îmbrăcaţi în uniforme, însă nu neapărat în cele clasice. Iniţiatorii proiectului propun ca modelul să fie decis de directorul de şcoală, împreună cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie, după consultarea comitetului de părinţi.

Prin introducerea uniformelor şcolare se doreşte recrearea acelui spirit de respect între omul de la catedră şi elevul care stă în bancă, pentru că, de foarte multe ori, elevul este mai bine îmbrăcat decât profesorul, fapt care – spun cadrele didactice – le-ar micșora din prestanță și autoritate.

Mai mult decât atât, se doreşte ca elevul să poată fi indentificat mai uşor pe stradă, dacă chiuleşte, ori şi mai rău, dacă pierde vremea prin baruri în loc să fie la cursuri. Chiar inspectorul general şcolar Viorel Stan, din cadrul Inspectoratului Şcolar Neamţ spunea că a  primit sesizări chiar zilele trecute, despre faptul că mulţi elevi ai unui liceu din Piatra Neamţ frecventează „barul de la colţul şcolii” în loc să stea la ore şi a atras atenţia conducerii unităţii de învăţământ şi profesorilor să ia măsuri.

Dacă elevii ar purta uniforma şcolii, s-ar distinge mai uşor în orice cadru din afara unităţii şi ar fi „luaţi la ochi” de patrulele de poliţie şi, de ce nu, până şi personalul barurilor poate s-ar gândi de două ori înainte să-i servească pe chiulangii.

Potrivit statisticii întocmite de reprezentanţii ISJ Neamţ, anul trecut şcolarii din judeţ au înregistrat nu mai puţin de un milion de absenţe, din care jumătate motivate.

Iniţiatorii proiectului de lege mai susţin că lipsa uniformei duce şi la diferenţe între elevi. Cei care au părinţi cu posibilităţi materiale au ţinute mai frumoase, de calitate. Or, elevii n-ar trebui să fie apreciaţi decât conform performanţelor şcolare.

„Un aspect pozitiv este că şi accesul în şcoală va fi controlat. Singura obiecţie e că fiecare şcoală trebuie să-şi adopte uniforma proprie. Copilul ar trebui să poarte cu mândrie uniforma şcolii şi poate aşa conştientizează mai bine care e rolul său în şcoală. Cred că e de bun augur”, consideră Mihaela Gună, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi.

Proiectul de lege a fost depus la Senat, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

 

Geanina NICORESCU