Unic merge în careul de aşi al Cupei României

unic (2)
Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ s-au calificat în careul de aşi al Cupei României, după ce a trecut în sferturile de finală de Tomis Constanţa, câştigând ambele partide de la Piatra Neamţ cu 3 – 0. Joi seară, în primul joc, fetele pregătite de Ionuţ Harbuz şi Mihalea Voivod au reuşit un succes lejer, pe seturi la 12 şi de două ori la 6, după mai puţin de oră de joc, într-un meci în care junioarele de pe litoral nu au reuşit să strângă nici măcar punctele câştigării unui set. Tehnicienii pietreni au abordat disputa de la Polivalentă cu următorul sextet: Niculcea, Elisei, Mastahac, Aivănoaei, Otasevic, Curcă şi Albu – libero, iar pe parcurs a mai intrat Munteanu. Unic merge aşadar în final four-ul Cupei României, unde aşteaptă şi numele celorlalte 3 adversare. Partidele cu Tomis au reprezentat şi un antrenament pentru voleibalistele pietrene înaintea importanului joc de astăzi, cu CSM Târgovişte. „Au fost două meciuri, dar nu cred că pot fi utile în perspectiva partidei de astăzi. Am întâlnit un adversar foarte modest, care nu ne-a ajutat în pregătiri. Mai utile ar fi fost antrenamentele noastre, aceste partide cu Tomis mai mult ne-au încurcat, dar trebuia să le disputăm. Sperăm să fim în formă maximă şi la disputa cu Târgovişte, o partidă extrem de importantă pentru noi, în care suntem obligate să cucerim cele 3 puncte. Ne-am încălzit cu Tomis şi sperăm ca publicul să ne ajute să obţinem victoria astăzi”, a spus antrenoarea Mihaela Voivod, cea care nu a uitat partida din tur, de la Târgovişte, când Unic a pierdut cu 2 – 3 după ce a fost furat pe faţă de cei doi arbitrii. Înaintea partidei directe de astăzi, oaspetele sunt pe poziţia a şasea în clasament, cu 27 de puncte, iar Unic se află un loc mai jos, cu 23 de puncte. Dacă învinge, echipa pietreană se apropie la un punct de adversarul de astăzi şi mai are de disputat şi restanţa cu Municipal Craiova. Confruntarea dintre Unic şi CSM Târgovişte contează pentru etapa a 19-a feminină, se dispută de la ora 18 la sala Polivalentă, şi este condusă de cuplul, Năstasă – Dimachi. Tot în această etapă se mai joacă meciurile: Penicilina Iaşi – Dinamo Bucureşti, Municipal Craiova – Ştiinţa Bacău, Tomis Constanţa – Rapid Bucureşti, CSM Bucureşti – Alba Blaj şi Medicina Tg. Mureş – CSM Lugoj.