Unic a început să spere

volei unic
Unic Piatra Neamţ – Municipal Craiova 3 – 0 (23, 17, 17)
Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ au câştigat cu 3 – 0 meciul restanţă din etapa a 15-a a diviziei A1, susţinut miercuri, pe teren propriu, împotriva oltencelor de la Municipal Craiova. După succesul de la sala Polivalentă, trupa pietreană a ajuns la doar două puncte de locul 6, ultimul care permite calificarea în play off, ocupat în acest moment de CSM Bucureşti, cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat. Pentru a merge în faza superioară a competiţiei, elevele pregătite de Mihaela Voivod sunt obligate să obţină 3 puncte în jocul din deplasare, de sâmbătă, cu Medicina Tg. Mureş, adică să se impună cu 3 – 0 sau 3 – 1, iar CSM Bucureşti nu trebuie să obţină niciun punct din deplasarea de pe terenul celor de la Dinamo, a doua clasată în ierarhia internă. „Mai avem o speranţă de a merge în play off, dar totul depinde de noi şi, bineânţeles, suntem interesaţi şi de meciul, Dinamo – CSM, unde vrem un succes al dinamovistelor. Putem merge în play off, le-am vazut pe fete mult mai motivate, cu o atitudine bună de joc şi cred că suntem în stare să câştigăm pe terenul celor de la Tg. Mureş”, a spus antrenorea Mihaela Voivod. Miercuri, în restanţa cu Medicina, voleibalistele de la Unic au practicat un joc bun şi, după un prim set câştigat mai greu, la 23, s-au descătuşat în actele 2 şi 3, pe care şi le-au adjudecat de fiecare dată la 17. Partida cu Unic a reprezentat o ultimă oportunitate şi pentru fetele de la Craiova de a mai spera la o poziţie bună în clasament, însă au dat peste un adversar mult mai motivat, care a ştiut să valorifice avantajul terenului propriu. „După un prim set în care am fost mai timorate, am preluat total iniţiativa în actele 2 şi 3 şi consider că am obţinut un succes meritat şi totodată important. Mi-a plăcut dăruirea fetelor, cred că se vede o oarecare creştere a jocului nostru, dar e păcat ca a mai rămas doar o etapă de disputat. Mergem cu încredere la Tg. Mureş şi ne vom agăţa de şansa noastră”, a spus Mihaela Voivod după victoria de miercuri seară. Formaţia din Piatra Neamţ a abordat jocul cu Craiova cu următorul sextet: Ciocian, Otasevic, Curcă, Mastahac, Hambele, Chivorchian şi Albu – libero. Pe parcurs au mai intrat Aivănoaei şi Munteanu. Unic are în acest moment 29 de puncte şi este pe locul 7, în timp ce CSM Bucureşti se află o poziţie mai sus, cu 31 de puncte. În cazul în care cele două formaţii vor termina sezonul regulat cu acelaşi număr de puncte, bucureştencele au câştig de cauză deoarece au un setaveraj superior.