Medicina Târgu Mureș – Unic Piatra Neamț 3-2 (13, 16, -15, -24, 7)
Voleibalistele de la Unic Piatra Neamț au fost foarte aproape să încheie anul 2015 cu o victorie frumoasă pe terenul ardelencelor de la Medicina Târgu Mureș, o formație situată mult mai bine în clasament și cu un lot valoric mai bun decât al echipei pietrene. Însă, formația pregătită de Mihaela Voivod a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai frumoase echipe din actuala stagiune, în condițiile în care a reușit să ia punct vicecampioanei României, CSM Târgoviște, era să o bată pe Dinamo la ea acasă, iar acum a fost foarte aproape să vină cu un succes de la Târgu Mureș. Confruntarea din Ardeal a început mai greu pentru formația pietreană, care a cedat primele două seturi la 13, respectiv la 16, și se părea că Medicina va obține un succes lejer cu 3-0. Nu a fost așa, pentru că fetele de la Unic au avut o altă determinare din actul al treilea, când au început să joace la adevărata valoare, jucătoarele de la Medicina nu au respirat pe teren, iar oaspetele s-au impus în cele din urmă cu 25-15. În setul 4, gazdele și-au dat seama că au un meci greu, au vrut să tranșeze victoria în 3 seturi pentru a obține toate cele 3 puncte, însă Unic a evoluat din nou aproape perfect și, după un set aprig disputat, s-au impus în final cu 26-24, egalând astfel situația la general la 2. Din păcate, efortul făcut de jucătoarele pietrene pe întregul acestui tur, în condițiile în care au evoluat aceleași meci de meci, și-a spus cuvântul în setul decisiv, iar Medicina s-a impus cu 15-7, după ce echipa pietreană a avut 3-2 în debut. S-a terminat în cele din urmă 3-2 pentru Medicina, însă acest rezultat este unul lăudabil pentru formația pietreană, care a încurcat în deplasare una dintre cele mai bune echipe din divizia A1.
„Am început meciul mai slab și în primele două seturi nu prea am contat. Fetele și-au dat ulterior seama că se poate mai mult, au început să echilibreze balanța și am luat actul al treilea destul de lejer. Am jucat bine și în setul 4, însă în tiebreack nu am mai avut forță să ne menținem aproape de adversar și am cedat la 7. Oricum, vreau să felicit fetele pentru acest joc, și un plus pentru Alexandra Pintea și Daniela Lupescu, două foste jucătoare de la Medicina, care au vrut să demonstreze că au fost cedate prea ușor. Nu cred că puteam mai mult în setul decisiv, în primul rând datorită programului foarte încărcat al sportivelor, care au jucat meci de meci, și unde oboseala și-a spus cuvântul, dar sunt mulțumită de acest rezultat“, a spus la final antrenoarea Mihaela Voivod.
În partida de la Târgu Mureș, Unic a evoluat cu Pintea, Lupescu, Buz, Marin-Iliescu, Matache, Hambeleși Țucu, libero, iar pe parcurs a mai intrat Munteanu. După punctul obținut la Târgu Mureș, Unic a ajuns la 14 puncte și a urcat pe poziția a șaptea în clasament. Meritul principal îl are antrenoarea Mihaela Voivod, cea care a știut dintr-un lot destul de redus numeric, să aibă toate sportivele la dispoziție.
„Nu a fost un tur de campionat ușor, l-am început destul de greu pentru că în primele etape am întâlnit formațiile din fruntea clasamentului, însă pe parcurs ne-am revenit. Având un lot redus, cea mai mare problemă a mea a fost să nu am jucătoare accidentate, și am reușit acest lucru și datorită lor. Cred că am obținut un bilanț de 14 puncte pe munca noastră, deocamdată suntem în primele 5-8 echipe ale țării și cred că asta e foarte bine. Consider că actuala stagiune este una foarte echilibrată, exceptând Alba Blaj care este o forță, Craiova a bătut pe Bacău, noi puteam să luăm puncte vicecampioanei, CSM Târgoviște, iar faptul că la final de tur de aflăm în această poziție, nu poate decât să ne mulțumească“, a mai spus profesoara, Mihaela Voivod. Sportivele pietrene au luat o scurtă vacanță după încheierea turului, însă vor reveni repede la antrenamente deoarece returul începe pe data de 23 ianuarie. Atunci, gruparea pietreană va evolua în deplasare cu medaliata cu bronz din stagiunea trecută, CSM București.
Rezultate, etapa 11
Medicina Târgu Mureș – Unic Piatra Neamț 3-2 (13, 16, -15, -24, 7)
Municipal Craiova – Universitatea Cluj 3-0 (22, 16, 14)
CSM București – CSM Lugoj 3-0 (18, 12, 12)
Alba Blaj – Rapid București 3-0 (13, 9, 14)
CSM Târgoviște – Dinamo București, s-a jucat ieri
Știința Bacău – Penicilina Iași, se joaca astăzi
Clasament
1.Alba Blaj 10 10 0 30-5 29p
- CSM București 11 9 2 31-9 28p
- CSM Târgoviște 11 9 2 30-10 27p
- Dinamo București 11 8 3 27-16 24p
- Medicina Târgu Mureș 11 7 4 22-16 19p
- Știința Bacău 10 5 5 19-17 14p
- Unic Piatra Neamț 11 4 7 17-22 14p
- CSM Lugoj 11 4 7 17-22 14p
- Penicilina Iași 10 4 6 14-21 11p
- Municipal Craiova 10 3 7 9-22 9p
- Universitatea Cluj 11 1 10 6-31 3p
- Rapid București 11 0 11 2-33 0p
VCM a pierdut și la Dej
Unirea Dej – VCM LPS Piatra Neamț 3-0 (16, 16, 13)
Voleibaliștii de la VCM LPS Piatra Neamț au înregistrat cea de-a zecea înfrângere stagională, după ce au cedat cu 0-3 confruntarea din deplasare cu Unirea Dej, din etapa a zecea a diviziei A1. Elevii lui Marian Constantin și Nicu Buruș au făcut doar act de prezență la meciul de la Dej, unde abia au adunat 45 de puncte într-un meci în care nici nu au contat. Dacă nu se va întâmpla ceva în iarnă, formația din Piatra Neamț va repeta istoria din campionatul trecut, adică va retrograda în eșalonul inferior. E mare păcat că una dintre cele mai frumoase echipe din voleiul masculin românesc va ajunge în necunoscut. Nu știu cine e de vină, cine a greșit, dar viitorul nu sună bine.
Rezultate, etapa 10
Unirea Dej – VCM LPS Piatra Neamț 3-0 (16, 16, 13)
Tricolorul Ploiești – CSM București 3-2 (14, -17, 18, -19, 1)
Municipal Craiova – Știința Baia Mare (16, -19, 23, -21, 12)
Banatul Caransebeș – Tomis Constanța 3-0 (15, 24, 18)
Municipal Zalău – Dinamo București, s-a jucat ieri
Clasament
1.Municipal Craiova 10 10 0 30-11 26p
- Știința Baia Mare 10 7 3 24-13 21p
- Arcada Galați 10 7 3 24-13 21p
- Banatul Caransebeș 10 7 3 22-12 21p
- Municipal Zalău 9 6 3 22-11 19p
- Tricolorul Ploiești 10 5 5 21-18 16p
- Tomis Constanța 10 5 5 20-21 15p
- Unirea Dej 10 5 5 19-23 12p
- CSM București 10 3 7 15-22 11p
- Dinamo București 9 2 7 13-23 7p
- Universitatea Cluj 10 2 8 9-25 7p
- VCM LPS Piatra Neamț 10 0 10 1p