Unic a dezamăgit

volei unic3
Unic Piatra Neamţ – Dinamo Bucureşti 0 – 3 (-11, -14, -18)
Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ au dezamăgit la primul meci oficial din 2014, şi au pierdut fără drept de apel cu 0 – 3 în faţa echipei Dinamo Bucureşti. Fără noua achiziţie pe teren, muntenegreanca Ana Otasevic, care nu a primit încă drept de joc, cu Niculcea care a intrat foarte puţin şi Elisei care a fost doar rezervă, antrenorii Ionuţ Harbuz şi Mihela Voivod s-au bazat în jocul cu Dinamo pe acelaşi sextet din tur, dar Unic a arătat mult diferit faţă de ultimul meci oficial, când a bătut cu 3 – 1, tot acasă, pe CSM Bucureşti. Formaţia gazdă a întâlnit un adversar puternic, care s-a întărit în această iarnă şi cu fosta pietreancă, Elena Lăpuşneanu, venită de la CSM Bucureşti, iar Dinamo a controlat în totalitate partida de la sala Polivalentă. Unic a condus o singură dată, cu 1 – 0 în primul set, când Dinamo a servit afară, în rest, trupa din capitală a controlat jocul în totalitate, atât la serviciu, la blocaj, preluare, cât şi la atac. Diferenţa mare pe seturi spune mult despre ceea ce s-a întâmplat pe teren, iar la final trupa lui Ionuţ Harbuz a părăsit cu capul plecat sala de joc.
„A fost un eşec, îmi pare rău că fetele nu au jucat altceva, nu au avut presiune pe ele la meciul de astăzi. Poate ne aşteptam la un eşec, dar speram să jucăm şi noi altceva. Diferenţă mare pe seturi şi e păcat că s-au greşit foarte multe mingi uşoare şi asta m-a deranjat cel mai mult”, a spus la final tehnicianul pietrean, Ionuţ Harbuz. De partea cealaltă, principalul de la Dinamo, Marian Constantin, fost principal la Unic, a admis că formaţia sa a prins p zi foarte bună. „Am prins o zi foarte bună şi nu prea am lăsat adversarul să-şi facă jocul obişnuit. Le doresc multă baftă fetelor de la Unic, nu aceasta era meciul care le ajuta pe ele. Nu ne aşteptam să câştigăm aşa uşor pentru că noi mereu am avut meciuri grele la Piatra Neamţ, dar nu trebuie să fie un capăt de ţară pentru Unic că a pierdut cu Dinamo, s-a văzut diferenţa de valoare dintre cele două loturi, mai e de muncă aici, dar Ionuţ Harbuz este un băiat extraordinar şi am mare încredere în el că la final o să prindă un loc care să ducă echipa într-o cupă europeană”.
Unic a jucat în meciul cu Dinamo cu următorul sextet: Ciocian, Hambele, Chivorchian, Iliescu, Curcă, Mastahac şi Albu – libero, iar pe parcurs au mai intrat Niculcea, Purice şi Munteanu. De partea cealaltă, Dinamo a abordat disputa de la sala Polivalentă cu următorul sextet: Nenova, Marcovici, Zarkova, Cărbuneanu, Karakasheva, Lăpuşneanu şi Manu – libero, iar ulterior a mai intrat Baciu. Eşecul cu Dinamo coboară formaţia pietreană două locuri în clasament, acum pe poziţia a noua, cu 17 puncte, şi se îndepărtează momentan de obiectiv, cupele europene. „Sunt dezamăgit dar privesc pozitiv către viitor. Acest joc era trecut la eşecuri, dar nu mă aşteptam să pierd aşa de urât. Astăzi, în sală, ce a fost frumos au fost suporterii care au venit în număr mare, dar nu au avut ce să încurajeze. Pentru noi de acum începe campionatul cu meciul din runda viitoare de la Constanţa, unde sperăm să o putem folosi şi pe Ana Otasevic”, a spus preşedintele de onoare, Vasile Ouatu. În runda a 14-a, fetele de la Unic au o misiune uşoară, la malul mării, cu ultima clasată, Tomis Constanţa. Tot în etapa a 13-a s-au consemnat rezultatele: CSM Târgovişte – Rapid Bucureşti 3 – 0, CSM Bucureşti – Tomis Constanţa 3 – 0, Medicina Tg. Mureş – Municipal Craiova 3 – 0 şi CSM Lugoj – Penicilina Iaşi 3 – 0. Derby-ul dintre Alba Blaj şi Ştiinţa Bacău s-a disputat după încheierea ediţiei.