În unele şcoli din Neamţ, profesorii vor boicota, luni, simularea Evaluării Naţionale!

 Prof. Gabriel Ploscă, lider al Sindicatului Liber Învăţământ Neamţ: “Trimitem Inspectoratului Şcolar Judeţean notificare privind acţiunea de protest, prin blocarea simulărilor, pe fondul nemulţumirilor salariale”

O mare parte a profesorilor din judeţul Neamţ va boicota, luni, 5 martie, primul examen de simulare a Evaluării Naţionale de la clasa a VII-a, anunţă liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Neamţ, prof. Gabriel Ploscă. “Astăzi, 2 martie 2018, trimitem la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ o notificare, prin care transmitem că luni, 5 martie, cadrele didactice din mai multe şcoli din judeţ nu vor participa la examenul de simulare a Evaluării Naţionale programat la disciplina Limba şi Literatura Română şi nici la testarea la matematică programată pentru 6 martie. De asemenea, vor fi boicotate simulările la Bacalaureat, din16- 17 martie. Pânăla aeastă dată s-a strâns un număr important de semnături din partea cadrelor didactice dispuse să participle la această formă de protest, manifestată prin boicotarea simulărilor la examene. Ideal ar fi să ne manifestăm în cât mai multe şcoli, pentru a atrage atenţia guvernanţilor că neam săturat să fim minţiţi, ignoraţi şi umiliţi. Protestele vor avea loc la nivel naţional. Între timp pregătim şi pichetarea Guvernului şi a sediului PDS de la Bucureşti. Am cerut, deja, aprobarea pentru organizarea pichetărilor”, ne-a declarat prof. Gabriel Ploscă, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Liber Învăţământ Neamţ. Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Biroul Operativ şi conducerea executivă a federaţiei a transmis, în teritoriu, o adresă explicită privind formele de protest colective propuse spre a fi adoptate începând de luni, 5 martie: boicotarea simulărilor la examenele de evaluare naţională şi de bacalaureat, neînscrierea în comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale de evaluare şi de bacalaureat, precum şi participarea, dacă situaţia o va impune, la o GREVĂ GENERALĂ. Revendicări şi refuzuri Sindicaliştii susţin că grila de salarizare pentru personalul din învăţământ prevăzută de Legea- cadru nr. 153/2017 nu a fost negociată, ci impusă de actuala Putere, ajungându-se astfel ca, pe o scară de la 1 la 12, cadrele didactice să aibă coeficienţi de ierarhizare cuprinşi între 1,64 şi 2,76; la momentul elaborării legii – cadru de salarizare nu s-a discutat public despre transferul contribuţiilor de la angajator la angajat (această măsură a fost adoptată după aprobarea Legii nr. 153/2017 şi a condus la creşterea poverii fiscale pe care trebuie să o suporte angajatul şi, implicit, diminuarea veniturilor salariale încasate); Guvernul României nu a acceptat ca reîncadrarea personalului didactic, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, să se facă prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare corespunzător fiecărei funcţii cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată; Guvernul nu doreşte să adopte un act normativ care să permită calculul sporurilor şi indemnizaţiilor la salariul de bază majorat, acestea fiind calculate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2016. De asemenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi că li s-a refuzat instituirea, prin lege, a dreptului cadrelor didactice de a se pensiona, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard, fără diminuarea cuantumului pensiei. Reprezentanţii sindicaliştilor au accentuat că Inspectoratele şcolare, somate de Ministerul Educaţiei Naţionale, constrâng conducerile unităţilor de învăţământ să ia măsuri abuzive în ceea ce priveşte acordarea unor drepturi: neacordarea reducerii normei didactice de predare cu două ore, pentru personalul didactic care are gradul didactic I şi o vechime de peste 25 de ani; neplata orelor de educaţie fizică efectuate de învăţători; diminuarea cuantumului salariilor care se cuvin educatorilor, profesorilor pentru învăţământ preşcolar, învăţătorilor şi profesorilor pentru învăţământ primar care sunt încadraţi, la cumul, pe un al doilea post didactic; neplata orelor efectuate de personalul din învăţământ care suplineşte personalul aflat în concediu medical. Şi, nu în ultimul rând, după cum a amintit prof.Gabriel Ploscă, lider SLI Neamţ, personalul nedidactic, inclusiv cel din inspectoratele şcolare, nu beneficiază de majorarea de 20% a salariilor de bază şi a sporurilor, de la data de 1 martie 2018, iar mult-trâmbiţata majorare salarială cu 25% de la 1 ianuarie 2018 s-a regăsit într-o creştere netă de 2-3%, din cauza trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat.

Geanina NICORESCU