E de înțeles țăranul, care nu îți mai vede capul de treburile câmpului și ale animalelor din bătătură.
E de înțeles strungarul și toți ortacii lui proletari, care au un univers al lor și din care este periculos pentru întreaga societate să îi scoți.
E de înțeles o ipotetică responsabilă de pagină culturală la vreun ziar local, care, din bigotism afund, crede că nu se va mai mântui dacă își mută posteriorul și se amestecă prin impura adunătură a unor spirite colorate, dar, de cel mai multe ori, vii. Dreptul la viața veșnică de apoi nu îi poate fi luat nici celui mai sărac cu duhul, chit că e înțolit, de impostură, în aparențe de sfânt în devenire.
E de înțeles că, dacă ești burtos, nu înseamnă că ești neapărat și lipsit de talent scriitoricesc. Dar când doar îți comentezi perpetuu sonetele și nu te mai poți rupe din autosuficiența blocată în propria autobiografie, atunci, în ciuda monumentului pe care ți-l cultivi, verdictul nu poate să fie decât unul: micime.
E de înțeles că atunci când ești șeful unei grupări fascisto-antifasciste, pe criteriul evoluției superioare din maimuță și al calităților de scriitor, nu e suficient să te învârți doar în jurul propriei cozi și a celor din gașca de horă culturnică.
Dar unde ne sunt învățătorii!? Unde ne sunt profesoarele care vor să le crească soclul recomandându-se cu forma masculină a profesiei!? Unde ne sunt profesorii!? Unde ne sunt dascălii!? Unde ne sunt preoții!? Unde ne sunt judecătorii, procurorii, avocații!? Scriitorii, scriitorașii, poeții, pictorii, cei care deja iau o jumătate de pensie în plus pentru că sunt membri, cei care abia așteaptă să o prindă?! Unde sunt toți cei care pretind că duc mai departe lumina spiritului și a culturii și, mai mult, o distribuie altora, în mod calificat?!
Dacă este adevărată constatarea recentă a unui oaspete al județului – „Și dacă ar veni Isus, ăștia ar fi ocupați cu altceva“ –, atunci ce am mai avea de așteptat de la aceste generații după generații pervertite de comunism? De ce ar mai trebui salvate cetăți cu nume de Sodoma sau Gomora dacă totul a fost otrăvit până la indiferență și individualism autist?
Și totuși, trebuie observate și excepțiile, care, nu-i așa, nu fac decât să întărească regula. Un profesor pensionar, fără un picior și orb, are forța să participe. Mai mulți elevi de la Bicaz au fost curioși și au pus chiar și întrebări. O profesoară lua notițe, la Roman.
Mihael BALINT