*În caz de urgență în care sunt implicate gazele naturale, sunați la numerele de telefon 0265.200.928 sau 0800.800.928
Consumatorii care utilizeză gaze naturale sunt sfătuiți de furnizor să țină la loc vizibil în locuințe numerele de telefon apelabile în caz de urgență. „Utilizarea gazelor naturale în condiții de siguranță presupune, fără echivoc, o atitudine responsabilă și un nivel de conștientizare și implicare ridicat din partea consumatorilor, care trebuie să aibă în vedere faptul că ei sunt cei care pot preveni producerea unui eveniment grav, prin intermediul unui simplu apel telefonic către distribuitorul de gaze naturale“, se arată în comunicatul E.ON Distribuție România.
Recomandarea companiei este ca în cazul în care simțiți miros de gaz sau se declanșează alarma la detectorul de gaz să anunțați imediat dispeceratul companiei, pentru ca echipele specializate să intervină la timp în așa fel încât să se prevină evenimente grave.
Dispeceratul companiei poate fi apelat la unul din numerele de telefon:
– 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului pentru toate celelalte rețele de telefonie) sau
– 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă).
Nemțenii pot cere asistență și ajutor de specialitate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor, iar până la sosirea echipajelor specializate sunt sfătuiți să ia anumite măsuri de siguranță:
-să stingă toate focurile;
-să deschidă imediat toate ușile și ferestrele;
-să nu manevreze aparate electronice;
-să nu aprindă lumina;
-să nu verifice cu flacără instalațiile de gaze naturale;
-să sune imediat la dispeceratul de urgență al E.ON Distribuție România la unul din numerele unice de telefon de mai sus.
Dispeceratul E.ON Distribuție România funcționează în regim non-stop și asigură servicii specifice de preluare a apelurilor și intervenție pentru locuitorii din cele peste 1.000 de localități din cele 20 de județe din aria de competență a companiei, inclusiv județulNeamț. (C.I.)