Un tânăr a furat 19 brazi din pădurea Primăriei Grințieș

arbori PadureUn localnic din comuna Grințieș este cercetat pentru tăiere și furt de arbori.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, este bănuit că în perioada 1 – 3 martie ar fi tăiat și sustras 19 arbori de pe terenul cu vegetație forestieră aparținând primăriei. „Lucrătorii Postului de Poliție Grințieș au identificat un bărbat de 27 ani, din comună, care în perioada 01-03 martie 2016 a tăiat și sustras de pe o parcelă împădurită aparținând Primăriei Grințieș un număr de 19 arbori de esență rășinoase în valoare de 3.000 lei“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Masa lemnoasă, în cantitate de 4,4 mc, a fost ridicată si predată Ocolului Silvic Grințieș, iar suspectul are dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori tăiați ilegal. (C.I.)