Vineri, 7 august, la amiază, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurale nr. 6 Ştefan cel Mare care efectuau un control privind transportul de materiale lemnoase pe DJ 156 A, au depistat în trafic un sucevean care transporta lemn de foc fără documente conforme.
“A fost identificat în trafic un bărbat de 39 ani din Ciorăști, judeţul Suceava, care transporta lemn cu un ansamblul de vehicule, iar la verificările documentelor de transport şi a materialului lemnos s-au constatat neconcordanţe între datele înscrise în acte și volumul fizic de lemn transportat”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Poliţiştii au confiscat 23,93 mc de lemn foc diverse specii (fag, carpen, frasin, tei, plop) și l-au predate în custodia organelor silvice, iar şoferul a fost amendat.
C.I.