Un şofer băut a lăsat Durăul fără curent

durau

* Gelucu Ciucanu a rupt un stâlp de electricitate şi a fugit de la faţa locului * În încercarea de a ieşi din şanţ, a „reuşit” să dărâme şi gardul unei case

 Un şofer băut, aflat la volanul unui Jeep Cherokee foarte cunoscut în zona Grinţieş-Ceahlău, a fărâmat un stâlp de curent electric situat la 100 de metri de păstrăvăria din Ceahlău. „Evenimentul” s-a petrecut ieri după amiază, şi imediat după ce stâlpul a picat la datorie, staţiunea Durău a rămas, firesc, fără curent electric. Maşina – zic localnicii – era pe jantă, iar şoferul, rupt de beat, n-a remarcat că are pană şi a intrat direct în stâlp. După care, străduindu-se să iasă din şanţ, a nimerit după câteva eşecuri, marşarierul şi a sfărâmat gardul şi porţile unei gospodării. Nu s-a uitat în urmă şi dus a fost. Atât de bine s-a ascuns încât nici după câteva ore de la producerea impactului dintre mândreţea de Jeep şi stâlpul E On, nu fusese găsit, deşi poliţiştii s-au mobilizat şi au plecat în căutarea lui. Au găsit în schimb maşina, abandonată, dar proprietarul, fostul inginer silvic Gelucu Ciucanu, parcă intrase în pământ. Sau în pădure, că de-a lungul vieţii sale, codrul l-a ajutat întptdeauna la greu. Aşa a reuşit să-şi facă vilă, firmă, să-şi ia Jeep, încă vreo două maşini, tractor şi, evident, gater – fără de care copacii ar fi făcut doar umbră în pădure, nu şi portofelul gros. Dar nimeni nu se gândea că la câte sute de cioate a lăsat în urmă în timpul activităţii sale la Direcţia Silvică Neamţ – motiv pentru care a şi fost dat afară la un moment dat – „răsplata” lui Gelucu o să vină de la un banal stâlp de curent electric.

C.M.